Dividende de 141 milioane euro pentru deţinătorii de certificate de participaţiune emise de Erste

Economica.net
17 04. 2012
erste_56787899_45139100_07596000_04806300

Banca va plăti dividende de 8% din valoarea nominală pentru titlurile de participaţie.

„Conform condiţiilor de emitere privind certificatele de participaţiune ale Erste Group Bank, acordarea integrală a dividendelor către deţinătorii de certificate de participaţiune are prioritate faţă de acordarea de dividende acţionarilor (…) după distribuirea dividendelor către deţinătorii de certificate de participaţiune nu mai rămâne profit bilanţier de distribuit”, se arată într-un convocator AGA transmis, marţi, de Erste Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Erste a înregistrat anul trecut pierderi de aproape 719 milioane euro, ca urmare a unor efecte extraordinare, inclusiv a amortizărilor fondului comercial şi constituirii provizioanelor de risc extraordinare. În 2010, Erste Bank Group a consemnat un profit anual net de 878,7 milioane euro.

Comitetul Executiv şi Consiliul de Supraveghere propune acţionarilor şi acordarea de remuneraţii în valoare totală de 700.000 de euro pentru membrii Consiliului de Supraveghere pentru anul trecut, Onorariul suplimentar de participare la şedinţe pentru membrii Consiliului de Supraveghere va fi de 1.000 euro pe şedinţă a consiliului sau a uneia dintre comisiile acestuia.

Alte subiecte pe ordinea de zi sunt reducerea numărului membrilor Consiliului de Supraveghere de la 12 la 10 şi extinderea autorizării de emitere de obligaţiuni convertibile fără drept de
subscriere pentru acţionari.

Erste Stiftung are 24,8% din acţiunile Erste, în timp ce Criteria Caixa Corp, vehiculul de investiţii al Caja de Ahorros y Pensiones Barcelona, are 9,7% din capital, iar unele bănci de economii deţin 4,1%. Patru din cele cinci SIF-uri au aproape câte 1% din acţiuni, în urma unui schimb de titluri BCR contra acţiuni Erste.