Dividendele suplimentare vor impulsiona companiile de stat să investească mai mult din capitalurile proprii – secretar de stat
El a fost întrebat cum îşi vor asigura companiile necesarul de investiţii, dacă statul le cere dividende suplimentare.
‘Cred că este momentul să privim în mod diferit lucrurile şi chiar să mergem până acolo încât să schimbăm cultura organizaţională în companiile româneşti. Cred că principiul acela cu ţinutul banilor la saltea nu mai este de actualitate, atât în România, cât mai ales în domeniul energetic. Nu văd nimic rău ca, din dividendele nerepartizate şi acumulate şi, cum spuneam mai devreme, cu permisiunea dumneavoastră, ţinute la saltea pe dobânzi foarte mici, chiar negative uneori, nu văd cu ce au ajutat companiile în investiţiile pe care le-au făcut până acum’ a spus secretarul de stat.
Tudorache a subliniat că nici până acum companiile nu au făcut investiţii, deşi au avut aceste rezerve de bani.
‘Este în mod evident că nu acesta (lipsa banilor – n.r.) a fost motivul pentru care nu s-au făcut investiţii şi nu s-au dezvoltat. Acum s-a luat pe bună dreptate această decizie de a se distribui o parte din rezervele speciale. Nu sunt decapitalizate aceste companii, nu au rămas fără bani. Cred că şi pentru a-i impulsiona să pună capitalurile să investească şi să producă în continuare. Cred că această siguranţă că stau pe o saltea de bani nu a fost benefică şi nu cred că ne-a dus într-acolo încât să avem acel ritm de dezvoltare dorit de toţi. Cred că este momentul în care conducerile companiilor din domeniul energetic să pedaleze foarte tare pe creşterea investiţiilor’, a adăugat oficialul ministerial.
Guvernul a solicitat tuturor companiilor de stat să vireze la buget în avans, sub formă de dividende, sumele neangajate în proiecte, a declarat, marţi, premierul Mihai Tudose.
‘Dividendele, în mod cert, se dau acţionarilor. Deci nu le-a jefuit nimeni, nu le-a luat nimeni ceea ce nu avea dreptul. Le-am luat acum pentru că acum ne trebuiau. Vrem să începem nişte proiecte foarte mari. V-am dat un exemplu, Braşov – Ploieşti (tronson de autostradă – n.r.). Se face pe bani naţionali şi trebuie să demonstrăm că avem banii, măcar de început, ca Banca Mondială să fie partener’, a spus Tudose.
Ministerul Energiei a cerut până acum 750 de milioane de lei de la Romgaz, 655 milioane de lei de la Hidroelectrica, 110 milioane de lei de la Nuclearelectrica şi 85 de milioane de lei de la Conpet, sub formă de dividende suplimentare.
Totodată, Ministerul Economiei a solicitat 171 milioane lei de la Transgaz şi 170,7 milioane de lei de la Transelectrica.