Ţuca Zbârcea & Asociaţii Tax mizează pe o creştere a afacerilor cu cel puţin 20% în 2013

Firma de consultanţă fiscală Ţuca Zbârcea & Asociaţii Tax estimează o creştere a afacerilor cu cel puţin 20% pentru anul în curs. Divizia de fiscalitate a firmei de avocatură şi-a atins ţinta financiară stabilită pentru 2012 - primul an de prezenţă pe piaţă a firmei.
Cristina Şomănescu - mie, 03 apr. 2013, 09:00
Ţuca Zbârcea & Asociaţii Tax mizează pe o creştere a afacerilor cu cel puţin 20% în 2013

Ţuca Zbârcea & Asociaţii Tax îşi propune o creştere a afacerilor cu cel puţin 20% în 2013, generată de proiectele derulate în practica de compliance, în energie, agricultură, imobiliar, bancar şi M&A.

„Anul acesta vrem să creştem practica în zona de compliance – este o arie bună care asigură venituri constante, noi până acum axându-ne pe servicii de consultanţă şi atât. De asemenea, mizăm pe venituri şi din proiectele pe care le derulăm în sectoare precum energie, agricultura, imobiliar, bancar, dar şi din tranzacţii – fuziuni şi achiziţii, divizări şi privatizări”, spune Alin Chitu, tax partner al Ţuca Zbârcea & Asociaţii Tax.

Promovări la Ţuca Zbârcea & Asociaţii Tax

Alin Chitu a fost promovat în funcţia de tax partner în cadrul divizia de fiscalitate a societăţii de avocaţi Ţuca Zbârcea & Asociaţii.

  • Alin Chitu are nouă ani experienţă în cadrul unor companii din Big4, precum Deloitte şi KPMG.
    Alin Chitu va coordona, alături de Alexandru Cristea, activităţile de procedură fiscală derulate de entitatea afiliată firmei de avocatură şi va colabora îndeaproape cu avocaţii departamentului de litigii specializaţi în contencios fiscal.

Printre ţintele diviziei de fiscalitate a Ţuca Zbârcea & Asociaţii în 2013 se numără recrutarea a cel puţin trei consultanţi fiscali în cadrul firmei.

Ţuca Zbârcea & Asociaţii Tax s-a lansat în 2012 pe piaţa serviciilor de consultanţă fiscală cu specialişti din Big4 şi Ministerul Finanţelor Publice, printre care se numără şi Ion Capdefier, fost director general în cadrul Ministerului Finanţelor Publice şi ANAF vreme de 17 ani.

În 2012, echipa de consultanţi fiscali a Ţuca Zbârcea & Asociaţii Tax a contribuit la finalizarea privatizării Automobile Craiova cu gigantul american Ford Motor Co. Mandatul a presupus o analiză amănunţită a tuturor implicaţiilor fiscale şi financiare aferente acestei ultime etape a contractului de privatizare şi s-a încheiat cu virarea sumei de 38 milioane de euro de către compania americană la bugetul de stat.

Printre clienţii Ţuca Zbârcea & Asociaţii Tax se numără ArcelorMittal Roman, Autoritatea Naţională pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), CEZ, Carrefour România, Ericsson Telecommunications România.

Te-ar mai putea interesa și
Prețurile în Rusia au crescut cu 9,5% în decembrie 2024 și au continuat să crească și în 2025
Prețurile în Rusia au crescut cu 9,5% în decembrie 2024 și au continuat să crească și în 2025
Preţurile de consum în Rusia au crescut cu 9,52% în ritm anual în luna decembrie 2024, după un avans de 7,4% în ritm anual în 2023, arată datele statistice definitive publicate miercuri de......
Aproape 50 de europarlamentari i-au cerut șefei diplomației UE, Kaja Kallas, sancționarea platformelor online pentru interferențe în procesele democratice. Cazul României a fost adus și el în discuție
Aproape 50 de europarlamentari i-au cerut șefei diplomației UE, Kaja Kallas, sancționarea platformelor online pentru interferențe ...
Aproximativ 50 de europarlamentari i-au cerut într-o scrisoare şefei diplomaţiei europene, Kaja Kallas (foto), ca UE să ...
UE analizează varianta interzicerii treptate a importurilor de gaze naturale lichefiate din Rusia
UE analizează varianta interzicerii treptate a importurilor de gaze naturale lichefiate din Rusia
Uniunea Europeană analizează introducerea unor restricţii la importurile de aluminiu rusesc şi totodată o interzicere ...
ROBOT Industries lansează aparatul de curățenie CleanX R3 5-IN-1 AI Cleaning Robot
ROBOT Industries lansează aparatul de curățenie CleanX R3 5-IN-1 AI Cleaning Robot
Compania românească ROBOT Industries anunță lansarea noii linii de roboți de curățenie cu AI integrat CleanX R3 5-IN-1 ...