Divizia de motociclete a BMW a început comercializarea unor ochelari cu head-up display

BMW Motorrad, divizia moto a grupului bavarez, a anunțat lansarea pe piață a unor ochelari inovatori care oferă tehnologia head-up dispay (HUD) deja cunoscută în domeniul mașinilor.
Robert Stan - Dum, 09 iul. 2023, 10:53
Divizia de motociclete a BMW a început comercializarea unor ochelari cu head-up display

Ceea ce în urmă cu câţiva ani era considerat ficţiune devine acum realitate. Ochelarii de protecție pentru motociliști BMW Motorrad ConnectedRide oferă tehnologia head-up display deja familiară din domeniul auto şi proiectează în timp real date relevante – precum navigaţia, viteza sau treapta de viteză – direct în câmpul vizual al utilizatorului.

Inovatorii ochelarii pot fi conectaţi cu uşurinţă prin Bluetooth la smartphone-ul pilotului, proiecţia putând fi poziţionată în funcție de dorință. Totodată, setările pot fi alese înainte de călătorie sau în timpul acesteia prin intermediul multicontrolerului de pe ghidonul motocicletei.

Pe lângă interfaţa individuală şi o creştere a siguranţei călătoriei, ochelarii inteligenţi BMW Motorrad ConnectedRide oferă şi un nivel ridicat de confort. Designul ochelarilor inteligenţi şi cel al display-ului au fost adaptate pentru a răspunde cerințelor motocicliştilor. În plus, ochelarii pot fi adaptaţi pentru a se potrivi cu numeroase căşti şi forme ale feţei. Acest lucru îi face confortabil de purtat chiar şi în călătorii lungi mai ales că bateria litiu-ion permite până la 10 ore de funcţionare.

BMW Motorrad furnizează două seturi de lentile certificate UVA/UVB. Unul este 85% transparent şi poate fi folosit pentru căştile cu parasolare integrate, iar celălalt are lentilele colorate care transformă ochelarii într-un accesoriu util în zilele însorite sau atunci când deplasarea se face pe zăpadă.

Pentru cei care poartă ochelari de vedere, lentilele pot fi şlefuite şi ajustate de un optician la acuitatea vizuală necesară, până la maximum patru dioptrii.

Preţul de vânzare cu amănuntul recomandat de cei de la BMW Motorrad este de 690de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Aeroportul londonez Heathrow, din nou, „pe deplin operaţional”
Aeroportul londonez Heathrow, din nou, „pe deplin operaţional”
Aeroportul londonez Heathrow a anunţat astăzi că este din nou „pe deplin operaţional”, în pofida întârzierilor şi a unor anulări de curse, la o zi după ce fusese închis din cauza unei......
Prinţul de Walles, în turela unui tanc la 160 km de graniţa cu Rusia
Prinţul de Walles, în turela unui tanc la 160 km de graniţa cu Rusia
Prinţul de Walles a efectuat o vizită la trupele britanice staţionate în Estonia ca parte a descurajării occidentale ...
Grindeanu: Câştigătorul primului lot al autostrăzii A7 dintre Paşcani şi Suceava va fi anunţat săptămâna viitoare
Grindeanu: Câştigătorul primului lot al autostrăzii A7 dintre Paşcani şi Suceava va fi anunţat săptămâna viitoare
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat astăzi că săptămâna viitoare va fi anunţat câştigătorul primului ...
Cătălin Predoiu: Autorităţile române sunt la zi cu toate operaţiunile din dosarul Visa Waiver. Amânarea vine în urma unei decizii luate de SUA
Cătălin Predoiu: Autorităţile române sunt la zi cu toate operaţiunile din dosarul Visa Waiver. Amânarea vine în urma ...
Autorităţile române sunt la zi cu toate operaţiunile din dosarul Visa Waiver, a declarat, sâmbătă, la Suceava, vicepremierul ...