Divizia imobiliară a grupului Inter IKEA a obţinut autorizaţie de construcţie pentru trei clădiri de birouri în zona Orhideea

Economica.net
24 11. 2015
business_garden_bucharest1_56697400

Vastint, divizia imobiliară a grupului suedez IKEA a obținut autorizația de construcţie pentru Business Garden
Bucharest, al doilea complex dezvoltat de companie ce urmează să fie construit pe Calea Plevnei nr. 159, în zona Orhideea.

Business Garden Bucharest este alcătuit din trei clădiri, ce vor aduce pe piața locală 41.000 m2 de birouri clasa A și spații comerciale, potrivit unui comunicat al companiei. Construcția primei clădiri este planificată pentru începutul anului 2016, iar procesul de licitație în vederea selecției antreprenorului general este în desfășurare.

Autorizația de construire acoperă întregul proiect – o clădire de birouri de 21.000 m2 plus două în plan secundar ce însumează alți 20.000 m2 de suprafață închiriabilă, în imediata vecinătate a stației de metrou Basarab.

Acesta este primul complex Business Garden în România și al șaselea de acest fel în Europa. Proiectul este compus din clădiri cu înălțime medie înconjurate de o grădină, cu o configurație eficientă a spațiilor de birouri, finisaje la standarde superioare și soluții durabile în conformitate cu certificarea LEED. „Proiectele Business Garden reprezintă un ambasador de succes al misiunii și valorilor Vastint, cu o contribuție dovedită la îmbunătățirea calității vieții prin asigurarea de spații de lucru mai eficiente, primitoare, într-un ambient reconfortant. Prin intermediul Business Garden Bucharest ne-am propus să ridicăm nivelul spațiilor de birouri pe piața locală, în avantajul oamenilor ce vor lucra aici”, afirmă Antoniu Panait, director general Vastint România.

În 2010 şi 2011 Vastint a cumpărat două importante platforme industriale. Este vorba de Timpuri Noi, pentru care a plătit 34,6 milioane de euro şi platforma Baduc, pentru care a dat 13 milioane de euro. În total, 48 de milioane de euro.

Vastint mai are în construcţie două clădiri de birouri la Timpuri Noi, cu o suprafaţă închiriabilă de 30.000 mp.