Dmitri Medvedev califică rezoluţia Parlamentului European privind returnarea aurului românesc drept o obrăznicie. El i-a numit pe liderii europeni idioți papă-lapte
În acelaşi timp, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat că Moscova nu numai că a returnat deja Bucureştiului tot aurul pe care România l-a trimis Rusiei în anii 1916-1917, dar şi i-a iertat acestei ţări o datorie uriaşă, depăşind cu mult valoarea respectivei rezerve de aur, conform agenţiei de presă citate.
Parlamentul European a adoptat joi o rezoluţie prin care cere Rusiei să restituie integral tezaurul naţional al României pe care şi l-a însuşit ilegal.
În rezoluţie, eurodeputaţii subliniază faptul că, în ciuda mai multor încercări de negocieri diplomatice după Primul Război Mondial, tezaurul naţional al României, trimis în Rusia între 1916 şi 1917 pentru a fi păstrat în siguranţă, nu a fost niciodată returnat integral de Rusia.
„Ei bine, nici măcar nu ştiu cum să răspund la o asemenea obrăznicie”, a reacţionat fostul preşedinte rus pe pagina sa din VKontakte (Facebook-ul rusesc), declarând că UE „a furat” active ruseşti în valoare de 300 de miliarde de dolari, iar acum „cere returnarea ‘aurelului'” Bucureştiului, potrivit TASS.
„În limba rusă nu mai ai cum să spui, poţi doar să-i trimiţi …”, a afirmat Medvedev, adăugând imediat: „De fapt, ia mai duceţi-vă la dracu!”.
Vicepreşedintele Consiliului Securităţii Rusiei a citat, de asemenea, o remarcă a unuia dintre personajele din filmul „Brat-2” („Fratele-2”) al regizorului rus Aleksei Balabanov: „Într-un cuvânt, e român!”. „Românii, după cum ştiţi, nu sunt o naţiune, ci un fel de a fi”, a spus Medvedev, făcând referire la acelaşi personaj cinematografic.
Medvedev i-a numit pe liderii europeni „nişte idioţi şi nişte papă-lapte neînsemnaţi”, adăugând că prin decizia lor de a sprijini cererile Bucureştiului au surprins din nou. Fostul preşedinte rus a spus că aurul a fost naţionalizat în 1918 de către autorităţile sovietice „pentru purtarea proastă” a României. URSS, a continuat Medvedev, a refuzat să plătească datoriile Imperiului Rus, iar „România a acceptat asta”, notează TASS.
În plus, în urma celui de-Al Doilea Război Mondial, Moscova nu a cerut reparaţii pentru acţiunile Bucureştiului din „perioada sa nazistă”, a mai spus Medvedev.
Înaintea sa, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat că Uniunea Europeană încearcă să atribuie Rusiei datorii inexistente, din cauza problemelor economice cu care se confruntă ţările membre, potrivit TASS.
„România – fost aliat al lui Hitler – utilizează platforme rusofobe, ca de exemplu Parlamentul European, gata de orice manifestare rusofobă, pentru a ne atribui datoriile sale fantomă vechi de un secol, aparent cu scopul de a-şi îmbunătăţi situaţia deplorabilă din economia naţională pe fondul grevelor fermierilor în toată ţara”, a precizat Maria Zaharova într-o postare pe contul său de Telegram.
Zaharova declară că toate datoriile României către Federaţia Rusă şi URSS, conform experţilor, se ridică la aproximativ „1.365-1.665 tone de aur, adică de 20-25 de ori valoarea întregii rezerve de aur a României trimisă în Rusia în anii 1916-1917”, conform agenţiei de presă TASS.
În plus, afirmă purtătoarea de cuvânt a MAE de la Moscova, „Rusia a returnat aproape tot aurul românesc şi alte bunuri de valoare în timpul dezvoltării relaţiilor sovieto-române”. „În special, (preşedintele Republicii Socialiste România în anii 1974-1989, Nicolae) Ceauşescu scria în jurnalele sale că 80% din rezervele regale au fost repatriate în România în 1948-1949”, a afirmat reprezentanta oficială a Ministerului de Externe al Rusiei, conform agenţiei ruse de presă.