Dmitri Medvedev: Rusia va câştiga în Ucraina, chiar de-ar trebui să ajungă până la frontierele Poloniei

Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev, în prezent vicepreşedinte al Consiliului Securităţii Rusiei, şi-a exprimat vineri încrederea în "victoria" Rusiei în Ucraina, cu ocazia împlinirii unui an de la declanşarea invaziei Moscovei în ţara vecină şi a afirmat că, dacă este necesar, Moscova este gata să meargă până la frontierele Poloniei, relatează EFE şi AFP.
AGERPRES - vin, 24 feb. 2023, 11:52
Dmitri Medvedev: Rusia va câştiga în Ucraina, chiar de-ar trebui să ajungă până la frontierele Poloniei

„Operaţiunea specială se desfăşoară de un an de zile. Un an în care militarii noştri au restabilit ordinea, pacea şi justiţia pe pământul nostru, protejând oamenii noştri şi anihilând rădăcinile neonazismului’, a declarat el pe canalul său de Telegram.

„Vom obţine victoria”, a spus Medvedev, recunoscând că „cu toţii ne dorim ca acest lucru să se întâmple cât mai curând posibil. Şi acea zi va veni”.

El a subliniat importanţa „îndeplinirii tuturor obiectivelor operaţiunii militare speciale”, aşa cum numeşte Moscova campania sa militară în Ucraina, considerată de Kiev şi Occident cea mai brutală agresiune împotriva unui stat independent în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial.

Obiectivul nostru este de a „îndepărta cât mai departe posibil ameninţările de frontierele ţării noastre chiar dacă ar trebui să ajungem la frontierele Poloniei”, ţară vecină Ucrainei, a subliniat el, adăugând că aceasta ar fi necesar „pentru ca lumea să ajungă la liniştea mult aşteptată”.

Aceasta ar presupune ca Rusia să ocupe integral teritoriul ucrainean, ceea ce părea să fie obiectivul iniţial al ofensivei sale, notează AFP. Dar după ce a eşuat la porţile Kievului şi a suferit înfrângere după înfrângere, armata rusă se concentrează acum asupra estului şi sudului Ucrainei.

Fără a fi posibil de stabilit dacă cuvintele sale reprezintă poziţia lui Vladimir Putin, Medvedev s-a referit vineri la „negocierile” care vor avea loc după „victoria” rusă.

Potrivit fostului preşedinte, avansarea trupelor ruse îi va obliga pe adversari la negocieri ‘care vor fi dificile şi tensionate’. „În primul rând, pentru că participanţii la negocieri din partea inamicului nostru sunt unii, iar şefii de facto sunt alţii. Şi nu regimul de la Kiev va lua decizii, niciun fel de ‘Zelenski’ -dacă va mai fi în viaţă – şi nici camarila sa”, a afirmat fostul preşedinte rus între 2008 şi 2012.

Medvedev a declarat că ‘decizia va fi luată peste ocean de către cei care furnizează arme Kievului şi trimit bani pentru a susţine vestigiile economiei ucrainene’.

„Motivele principalilor inamici ai ţării noastre sunt evidente: să slăbească Rusia cât mai mult posibil, să sângereze pentru mult timp. Prin urmare, aceştia nu sunt interesaţi să pună capăt conflictului. Dar, mai devreme sau mai târziu, potrivit legilor istoriei, o vor face. Şi atunci se va ajunge la un acord’, a spus el.

Potrivit lui Medvedev, cei de la Kiev nu vor accepta niciun fel de rezultat al „operaţiunii speciale”, deoarece ‘ar risca să fie executaţi în aceeaşi zi’.

„Naţionaliştii vor continua să controleze clica de la putere pentru că nu au altă ideologie decât neonazismul’, susţine el.

În mesajul său de vineri, Medvedev a calificat din nou guvernul ucrainean drept „neonazist”, care comite un „genocid” împotriva rusofonilor din Ucraina, una din numeroasele acuzaţii nefondate care au servit drept pretext Kremlinului pentru a ataca ţara vecină.

Dacă Kievul nu va fi învins în totalitate, va „provoca un nou conflict”. „Este ceva ce nu putem permite’, a declarat fostul preşedinte rus.

Dmitri Medvedev, altădată o figură mai degrabă liberală în cadrul regimului de la Moscova, a devenit unul dintre susţinătorii cei mai înverşunaţi ai ofensivei împotriva Ucraina, înmulţindu-şi declaraţiile vitriolante împotriva Kievului şi a aliaţilor săi occidentali, notează AFP.

Preşedintele rus nu are prevăzut pentru vineri un mesaj adresat naţiunii pentru a marca împlinirea unui an de la declanşarea campaniei sale în Ucraina, a declarat agenţiilor de presă ruse purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Te-ar mai putea interesa și
Mesajul Metro pentru Guvern. Retailerul își asumă pierderi cât timp persistă regimul fiscal actual și spune că va absorbi creșterile de taxe
Mesajul Metro pentru Guvern. Retailerul își asumă pierderi cât timp persistă regimul fiscal actual și spune că va ...
Karan Khurana, CEO-ul Metro, primul retailer modern care a intrat în România în urmă cu 30 de ani și care a anunțat recent investiții de zeci de milioane de euro în următorii trei ani în......
ANPC a dat astăzi amenzi de 281.000 de lei operatorilor economici de pe Litoral
ANPC a dat astăzi amenzi de 281.000 de lei operatorilor economici de pe Litoral
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au aplicat amenzi în valoare de 281.000 de lei, ...
Ministrul Muncii Petre Manole anunță că o nouă lege a salarizării ar putea fi adoptată spre sfârșitul anului 2027
Ministrul Muncii Petre Manole anunță că o nouă lege a salarizării ar putea fi adoptată spre sfârșitul anului 2027
Ministrul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, Petre-Florin Manole, a anunţat joi, la Antena 3, că ...
Videt a deschis un nou showroom de optică în Palas Mall Iași, în urma unei investiții de 300.000 de euro
Videt a deschis un nou showroom de optică în Palas Mall Iași, în urma unei investiții de 300.000 de euro
Videt, parte a grupului internațional Alensa, a deschis recent cel de-al nouălea magazin din rețeaua sa, în urma unei ...