DN AGRAR raportează o cifră de afaceri de 83 de milioane de lei și un profit operațional de 35 de milioane de lei pentru prima jumătate a anului, susținute de creșterea producției de lapte cu 17%

DN AGRAR Group, cea mai mare fermă zootehnică integrată din România, lider în producţia de lapte de vacă, anunță că a încheiat primul semestru din 2024 cu o creștere de 4% a cifrei de afaceri față de aceeași perioadă a anului precedent, până la 83 de milioane de lei. Profitul net înregistrat de companie se menține la nivelul de 15 milioane de lei, similar cu cel înregistrat în primul semestru din 2023, în contexul diminuării prețului mediu al laptelui cu 12%.
Economica.net - mar, 27 aug. 2024, 16:33
DN AGRAR raportează o cifră de afaceri de 83 de milioane de lei și un profit operațional de 35 de milioane de lei pentru prima jumătate a anului, susținute de creșterea producției de lapte cu 17%

„Am realizat pași importanți în consolidarea poziției în piață și am înregistrat rezultate operaționale și financiare solide, susținute de optimizarea activității și a costurilor, ca urmare a investițiilor strategice în modernizare, digitalizare și integrarea companiilor din grup. Cantitatea de lapte livrată a crescut cu 17%, menținând un ritm constant de peste 5 milioane de litri lunar, cu impact în rezultatele financiare înregistrate de companie. În contextul unei piețe volatile, EBITDA a înregistrat un avans de 10%, până la 35 de milioane de lei. Suntem în grafic cu proiectele de investiții anunțate. Am finalizat instalarea roboților în fermele DN AGRAR, reducând semnificativ munca manuală, și am avansat cu proiectul fermei Straja, unde ne așteptăm să avem 900 de vaci productive până la sfârșitul anului. Fabrica de compost din cadrul fermei Apold va deveni operațională în trimestrul al treilea. Inițiativele noastre strategice, alături de consolidările operaționale, ne vor ajuta să ne adaptăm pieței în continuă evoluție și să valorificăm noile oportunități”, a declarat Jan Gijsbertus de Boer, președinte al Consiliului de Administrație și CEO DN AGRAR Group.

Rezultate financiare detaliate în S1 2024:

• Veniturile din exploatare au fost de 132 de milioane de lei, o creștere de 6% față de S1 2023;
• Veniturile din producția vândută au crescut până la 83 de milioane de lei, un avans de 4% față de S1 2023;
• Cheltuielile de exploatare au înregistrat o creștere de 8%, până la 109 milioane de lei, influențate de reevaluarea mijloacelor fixe din fermele DN AGRAR și de creșterea cheltuielilor cu personalul având în vedere extinderea activității;
• Profitul net înregistrat a fost de 15 milioane de lei, la același nivel ca în S1 2023;
• Activele totale au ajuns la 329 de milioane de lei, o creștere de 7% față de finalul anului 2023. Activele imobilizate au fost de 227 de milioane de lei, un avans de 7%, ca urmare a înregistrării ca mijloace fixe a tineretului de vaci de lapte intrat în procesul producției de lapte și a achizițiilor de echipamente agricole.
• Datoriile totale au crescut cu 4%, până la 179 de milioane lei, față de finalul anului 2023. Astfel, la 30 iunie 2024, soldul datoriilor pe termen lung este de 101 milioane de lei și cel al datoriilor pe termen scurt este de 78 de milioane de lei.

La finele lunii iunie 2024, șeptelul de animale deținut de către DN AGRAR, format din vaci de lapte și tineret bovin, era de aproximativ 14.700 de capete.

Principalul proiect de investiții al DN AGRAR pentru perioada 2024-2027 este noua fermă Straja, situată în apropierea orașului Alba Iulia, unde a fost începută construcția pentru o capacitate viitoare de 5.000 de animale. Finanțarea acestui proiect a fost aprobată de către acționari în luna martie 2024. Până în prezent au fost finalizate fundațiile, o parte din hala principală și laguna de colectare a gunoiului de grajd. Pentru această nouă fermă creștem tineretul bovin în cadrul fermei Prodlact.

Grupul DN AGRAR include 11 societăți, dintre care patru ferme a căror activitate principală o reprezintă creșterea bovinelor de lapte (ferma Prodlact), producția de lapte de vacă (fermele Cut, Lacto Agrar și Apold), precum și producție agricolă vegetală.

În domeniul cerealelor, firmele din grupul DN AGRAR cultivă în acest moment peste 7.000 de hectare, localizate pe raza județelor Alba, Sibiu și Hunedoara, și obiectivul este să ajungă la o suprafață lucrată de 10.000 de hectare prin achiziția altor ferme cu producție agricolă vegetală și/sau zootehnică. Producțiile obținute din culturile înființate sunt folosite în principal pentru asigurarea bazei furajere pentru fermele proprii.

Despre DN AGRAR Group

DN AGRAR Group este cea mai mare fermă zootehnică integrată din România, cu producție de lapte de vacă și producție vegetală. Grupul activează în centrul Transilvaniei, în județele Alba, Sibiu și Hunedoara. Principalele domenii de activitate ale companiei sunt zootehnie, producție agricolă vegetală, prestări servicii în agricultură, logistică, transport, turism și servicii de consultanță pentru afaceri și management.

Compania a fost înființată în 2008 de Jan Gijsbertus de Boer și este listată la Bursa de Valori București, în piața AeRO din februarie 2022. Începând cu data de 19 septembrie 2022, acțiunile DN AGRAR sunt incluse în indicele BETAeRO al celor mai tranzacționate companii din Sistemul Multilateral de Tranzacţionare SMT. Din 1 martie 2024, acțiunile DN au fost incluse și în indicii MSCI Frontier IMI și MSCI Romania IMI (Investable Market Indices), la categoria Small Cap.

Te-ar mai putea interesa și
Poliția a ieșit masiv pe străzi. Zeci de mii de agenți sunt în misiune în fiecare zi de Sărbători. Recomandări pentru populație și firme
Poliția a ieșit masiv pe străzi. Zeci de mii de agenți sunt în misiune în fiecare zi de Sărbători. Recomandări pentru ...
Aproape 23.000 de lucători ai Ministerului de Interne sunt pe străzi în fiecare zi de Sărbători. Autoritățile anunță și o serie de recomandări pentru populație și operatorii comerciali......
DGAF a confiscat 2,39 kg de aur cu o valoare de peste 745.000 de lei
DGAF a confiscat 2,39 kg de aur cu o valoare de peste 745.000 de lei
Inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) au confiscat 2,39 kilograme de aur, cu o valoare de piaţă estimată ...
Departamentul de Stat american a închis biroul specializat care contracara dezinformarea venită din partea rivalilor SUA
Departamentul de Stat american a închis biroul specializat care contracara dezinformarea venită din partea rivalilor SUA
Departamentul de Stat american a anunţat marţi că biroul său specializat în dezinformarea străină, foarte criticat ...
România exportă masiv energie electrică în ziua de Crăciun, pe fondul vântului puternic
România exportă masiv energie electrică în ziua de Crăciun, pe fondul vântului puternic
Pe fondul unui consum redus, specific unei zile de sărbătoare, și al vântului bun pentru turbinele eoliene, România ...