DN1 București – Brașov: Lucrările de lărgire la patru benzi în zona localității Cornu ar putea fi gata până vineri – reprezentant constructor
„Suntem pe ‘ultima suta de metri’ cu lucrarea de lărgire de la 3 la 4 benzi a DN1 în zona localității Cornu. Eforturile noastre, precum și sprijinul acordat de Poliția Rutieră Prahova, DRDP București și Inspecția de Stat în Construcții, au condus astăzi la așternerea primului strat de asfalt, primii 6 cm ai stratului de bază”, a transmis Barbier pe pagina proprie de Facebook.
Potrivit acestuia, în următoarele trei zile vor fi așternuți ceilalți șase centimetri din stratul de bază, binderul și apoi stratul de uzură. „Se va freza și banda actuală pe sensul spre Brașov în cursul serii de mâine, pentru a se așterne uzura pe întreaga lățime a sensului spre Brașov”, a explicat reprezentantul constructorului.
Acesta apelează la conducătorii auto să circule cu atenție în zona lucrărilor și sa manifeste înțelegere.
FOTO: Facebook Ovidiu Marian Barbier
CITEȘTE ȘI