DNA a extins urmărirea penală împotriva a cinci firme din București în dosarul în care Vanghelie e acuzat de fraudarea Economat Sector 5
Aceste companii sunt: S.C. Games&Sports Distribution Romania S.R.L., S.C. City Bistro Management S.R.L., S.C. IDD Asset Management S.R.L., S.C. Daarm Partners S.R.L. și S.C. Fortis Pugna S.R.L..
Potrivit comunicatului DNA, fiecare dintre societățile comerciale este suspectată de săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, săvârșită în vederea obținerii unui avantaj patrimonial de către altul.
În vederea reparării pagubelor aduse patrimoniului SC Economat Sector 5 S.R.L. prin săvârșirea, de către suspectele S.C. Games&Sports Distribution Romania S.R.L. și S.C. City Bistro Management S.R.L., a infracțiunilor reținute în sarcina lor, procurorii au dispus sechestru asigurător asupra tuturor bunurilor mobile/imobile aflate în proprietatea celor două firme, precum și asupra sumelor de bani din toate conturile bancare ale celor două firme.
Reprezentanților legali ai firmelor – persoane juridice – având calitatea de suspect li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.
Direcția precizează că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Direcția Națională Anticorupție a anunțat în data de 13 ianuarie 2022 că că efectuează acte de urmărire penală faţă de 22 de suspecţi, între care funcţionari publici, directori din cadrul instituţiilor subordonate Primăriei Sectorului 5 şi Consiliului local, pentru infracţiuni de corupţie şi asimilate corupţiei în legătură cu achiziţii nelegale supraevaluate efectuate de SC Economat Sector 5 (societate la care unic asociat este Consiliul local), prejudiciul estimat fiind de peste 256 de milioane de lei. Cea mai cunoscută persoană anchetată în acest dosar e fostul primar Marian Vanghelie, care ar fi comis infracțiunile în perioada în care deține funcția de consilier local al Sectorului 5.
Vanghelie a fost de altfel reținut în data de 13 ianuarie pentru 24 de ore în acestă cauză, procurorii au înaintat instanței cererea de arestare preventivă, dar judecătorul a decis eliberarea acestuia sub control judiciar. Șase persoane, toți administratori de firme, au fost arestate preventiv în acest dosar. Procurorii au reținut acum o săptămână 13 persoane în această cauză, pentru care au cerut arestarea preventivă, dar instanța a decis ca șapte dintre acestea să fie puse în libertate.
În ordonanța de efectuare în continuare a urmăririi penale inițiată saptămâna trecută de procurorii DNA, se arată că în cauză există probe din care rezultă bănuiala rezonabilă de existență a infracțiunilor precizate, fiind conturată următoarea stare de fapt:
La finele anului 2018, suspectul Vanghelie Marian Daniel – la data faptelor consilier în cadrul Consiliului Local sector 5, suspectul Petre Marian Leonard – la data faptelor directorul general al S.C. Economat sector 5 S.R.L. și un om de afaceri, ar fi constituit un grup infracțional organizat, la care au aderat ulterior și alte persoane (administratori ai unor societăți comerciale), și care ar fi avut ca scop obținerea de foloase de către firmele controlate de Vanghelie Marian Daniel și implicit de persoanele care au sprijinit grupul, prin prejudicierea bugetului S.C. Economat Sector 5 S.R.L (unde acționar majoritar este Consiliul Local sector 5).
Obținerea acestor foloase s-ar fi realizat prin efectuarea de către SC Economat Sector 5 SRL a unor achiziții de bunuri nelegale și la preturi supraevaluate (produse alimentare și nealimentare între care patinoare artificiale, tarabe, nebulizatoare, agende, bomboane și dulciuri, cântare comerciale, măști FFP2 și geluri dezinfectante etc), de la societățile controlate de aceștia.
Grupul a acționat în perioada 2018 – 2020 și ar fi avut o structură bine determinată, ierarhia în cadrul acestuia fiind dată de rolul pe care fiecare membru îl avea în desfășurarea activității infracționale.
La vârful ierarhiei, s-ar fi aflat suspectul Vanghelie Marian Daniel – la data faptelor consilier în cadrul Consiliului Local sector 5, urmat de Petre Marian Leonard – la data faptelor directorul general al S.C. Economat sector 5 S.R.L. și un om de afaceri, suspect în prezenta cauză.
Mecanismul de acționare al grupului era unul complex. Astfel, după achiziția bunurilor respective de către societățile controlate de oamenii de afaceri de la diverși furnizori, acestea erau revândute la suprapreț către S.C. Economat Sector 5 S.R.L., în mod direct, dar și prin crearea mai multor lanțuri comerciale în care erau interpuse aceleași societăți, controlate de membrii grupării.
Mai departe, această societate ar fi revândut produsele respective la prețuri supraevaluate către aproape toate entitățile din subordinea Primăriei sectorului 5 sau a Consiliului Local sector 5 (Administrația Domeniului public, Administrația Piețelor sector 5, Centrul Cultural și de Tineret „Ștefan Iordache”, Direcția de Impozite și Taxe Locale sector 5, școli, grădinițe etc.).
Cu titlu de exemplu precizăm că au existat creșteri de prețuri chiar și de 31 de ori mai mari față de prețul practicat de furnizorul inițial (capsator plastic mediu – S.C. Economat sector 5 S.R.L. a achiziționat produsul respectiv cu prețul de 81,6 lei în condițiile în care prețul inițial a fost de 2,59 lei).
Prin demersurile menționate mai sus ar fi fost produs un prejudiciu estimat în valoare totală de peste 256 milioane lei.
Într-un context asemănător, în perioada 2016-2019, suspectul Vanghelie Marian Daniel ar fi pretins de la un om de afaceri un procentaj de 50% din profitul pe care societatea acestuia urma să îl realizeze din vânzarea de mărfuri supraevaluate către S.C. Economat sector 5 S.R.L. și ar fi primit suma totală de 80.463.800 lei, pentru a-și exercita influența pe care a lăsat să se înțeleagă că o are asupra directorului general, Petre Marian Leonard, în scopul determinării acestuia să efectueze achizițiile respective și să asigure plata integrală, cu celeritate, a facturilor de vânzare.