Update: Declarațiile primarului. DNA a început urmărirea penală împotriva primarului Constanței, Vergil Chițac, pentru abuz în serviciu (Video)

13 07. 2023
Vergil Chitac

Redăm mai joi integral declarația edilului:

„Am luat notă de conţinutul comunicatului DNA cu privire la dosarul al cărui subiect este finanţarea rundei a treia a campionatului mondial UIM XCAT de ambarcaţiuni de viteză organizată recent la Mamaia, primele două runde organizate în Italia, iar ultimele două urmând să fie organizate în Dubai. Competiţie comparabilă cu Formula 1 pe uscat.

În comunicatul DNA se susţine că finanţarea competiţiei sportive s-a realizat fără un contract, fără procedură de selecţie publică şi fără referat al compartimentului de specialitate.

În realitate, există contract de finanţare aprobat prin HCL 162/27.04.2023, există referat de specialitate care a stat la baza aprobării HCL-ului menţionat, există, de asemenea, şi viză de control financiar preventiv, fără de care nu am semnat niciodată vreo plată.

În concret, în conformitate cu legea nr.69/2000 (legea sportului), art.181 alin.2 lit D, s-a finanţat de către Primăria Constanţa un program sportiv desfăşurat pe raza Municipiului Constanţa şi organizat de către Federaţia Română de Yachting.

Suma a fost virată, prin CSM Constanţa, în contul Federaţiei Române de YACHTING. Nu la Monaco.

Am pus la dispoziţia DNA toate documentele menţionate şi întreaga documentaţie de finanţare desfăşurată, conform legii.

Mi-ar plăcea să păstrăm o atitudine demnă şi corectă faţă de această anchetă, ceea ce include abţinerea, pe cât posibil, de la alte comentarii din partea mea în spaţiul public, cel puţin pe acest subiect.”

Știrea inițială

Primarul municipiului Constanţa, Vergil Chiţac, este urmărit penal pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, informează Direcţia Naţională Anticorupţie, transmite Agerpres.

În acelaşi dosar mai sunt urmăriţi penal Alin Vintilă, director executiv în cadrul Primăriei Constanţa (complicitate la abuz în serviciu) şi Andrei Talpeş, preşedinte al Clubului Sportiv Municipal Constanţa (complicitate la abuz în serviciu şi şantaj).

„În cursul anului 2023, cu ocazia derulării unui eveniment sportiv, organizat în Municipiul Constanţa de o asociere formată din cinci entităţi (din care făceau parte şi Primăria Municipiului Constanţa, Clubul Sportiv Municipal (C.S.M.) Constanţa, Federaţia Română de Yachting (FRY) şi o societate comercială cu sediul în Monaco), suspectul Chiţac Vergil, în calitatea menţionată mai sus, beneficiind de ajutorul celorlalte două persoane şi cu încălcarea prevederilor legislaţiei primare, ar fi aprobat finanţarea în totalitate a întregului eveniment”, se arată într-un comunicat transmis joi de DNA.

Conform aceleiaşi surse, finanţarea competiţiei sportive s-ar fi realizat fără a exista un contract de finanţare care să fi fost atribuit în urma unei proceduri de selecţie publică şi fără să existe viză de control financiar preventiv sau vreun referat al compartimentului de specialitate.

„Întrucât, prin „înţelegerea” unora dintre părţi s-ar fi stabilit ca banii rezultaţi din finanţare să ajungă în conturile societăţii comerciale, cu sediul în Monaco (în condiţiile în care aceasta nu ar fi prestat vreo activitate bine definită în cadrul evenimentului respectiv), suspectul Talpeş Andrei ar fi exercitat constrângeri asupra unor persoane din conducerea Federaţiei Române de Yachting pentru a le determina pe acestea să efectueze o plată în valoare de aproximativ 290.000 euro către societatea respectivă”, se precizează în comunicat.

Procurorii susţin că în conturile societăţii comerciale cu sediul în Monaco ar fi fost viraţi în total 1.728.000 de lei, sumă ce reprezintă un prejudiciu pentru Primăria Constanţa.

DNA mai anunţă că în dosar se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.