DNA a pus sechestru pe averea lui Marian Vanghelie
La DNA a fost chemată şi Oana Niculescu Mizil, care a fost informată că a fost instituit sechestru şi pe bunurile deţinute de ea.
‘S-a dispus măsura de sechestru pe bunurile celor inculpaţi în cauză. Domnului Marian Vanghelie şi doamnei Oana Mizil li s-au adus la cunoştinţă că li s-a pus sechestrul pentru că există suspiciunea unui prejudiciu’, a declarat Cristian Ene, avocatul lui Marian Vanghelie, la ieşire din sediul DNA.
Marian Vanghelie a fost arestat preventiv pe 14 martie, el fiind acuzat că, începând cu anul 2007, în schimbul unor foloase materiale, l-a ajutat pe omul de afaceri Dumitru Marin să obţină, pentru societăţile pe care acesta din urmă le controlează, acordarea a numeroase contracte de lucrări publice, în valoare totală de aproximativ 2 miliarde de lei.
În schimb, Vanghelie ar fi perceput un ‘comision’ de aproximativ 20% din valoarea contractelor încheiate între Primăria Sectorului 5 şi instituţii din subordinea acesteia, pe de o parte, şi societăţile controlate de Dumitru Marin, pe de altă parte.
În acelaşi dosar, Oana Niculescu Mizil este cercetată penal pentru operaţiuni de comerţ incompatibile cu funcţia de parlamentar.
După ce a fost pusă sub acuzare, Oana Niculescu Mizil şi-a depus demisia din funcţia de deputat.