DNA: Cauza penală nu s-a soluţionat nici în privinţa lui Sorin Ovidiu Vîntu, nici în privinţa lui Bogdan Olteanu

Oficiali ai DNA au declarat, vineri, că nu a fost soluţionată cauza penală în ceea ce îi priveşte pe Sorin Ovidiu Vîntu şi Bogdan Olteanu, precizarea fiind făcută, la cererea News.ro, după ce omul de afaceri a anunţat pe blogul său că va fi condamnat prin procedură simplificată pentru că şi-a recunoscut faptele în dosarul numirii lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.
Economica.net - vin, 14 oct. 2016, 18:16
DNA: Cauza penală nu s-a soluţionat nici în privinţa lui Sorin Ovidiu Vîntu, nici în privinţa lui Bogdan Olteanu

„Nu am dosare la DNA. În cel cu Bogdan Olteanu, lucrurile s-au încheiat în ceea ce mă priveşte. Voi fi condamnat prin procedură simplificată datorită recunoaşterii şi voi executa mandatul pe care-l voi primi, deci nu am nici un alt motiv s-o apăr pe Kovesi în afara bunului simţ şi a unei cunoaşteri profunde a sistemului care funcţionează în România”, a scris, vineri, Sorin Ovidiu Vîntu, pe blogul său.

Oficiali ai DNA au declarat, însă, pentru News.ro, că nu a fost soluţionată cauza nici în ceea ce-l priveşte pe omul de afaceri, nici în privinţa fostului viceguvernator al BNR.

„Cauza penală nu s-a soluţionat nici în privinţa lui Sorin Ovidiu Vîntu, nici în privinţa lui Bogdan Olteanu”, au spus sursele citate, pentru News.ro.

Bogdan Olteanu a fost audiat, pe 11 octombrie, la DNA, în dosarul în care este acuzat că a primit un milion de euro şi sprijin electoral de la Sorin Ovidiu Vîntu, în schimbul unor demersuri la membri ai Guvernului pentru numirea lui Liviu Mihaiu, în 2008, în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.

Olteanu nu a vrut să spună dacă procurorii l-au chemat pentru noi acte procedurale în dosarul în care este cercetat sau dacă îi aduc la cunoştinţă alte acuzaţii.

Fostul viceguvernator al BNR Bogdan Olteanu a fost eliberat la începutul lunii septembrie din arestul preventiv şi plasat în arest la domiciliu.

În dosarul lui Bogdan Olteanu, în 15 septembrie a fost audiat, în calitate de martor, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

Procurorii îl acuză pe Bogdan Olteanu că, atunci când a fost preşedinte al Camerei Deputaţilor, a mers în Delta Dunării cu un elicopter pus la dispoziţie de omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu. În urma discuţiior, omul de afaceri i-ar fi promis suma de un milion de euro pentru numirea jurnalistului Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.

Transferul banilor ceruţi de Bogdan Olteanu ar fi fost făcut dintr-un cont bancar deschis în Cipru şi într-unul din Bulgaria, deschis de o firmă înregistrată în Delaware, Statele Unite. Din contul din Bulgaria, banii au fost retraşi în numerar în trei tranşe, în 28-30 octombrie 2008, au mai stabilit procurorii.

Surse judiciare au declarat, pentru News.ro, că lui Olteanu i-ar fi fost dusă suma de două milioane de euro cash, de la Sorin Ovidiu Vîntu, printr-un intermediar, după ce cei doi se întâlniseră la proprietatea omului de afaceri, în Delta Dunării. Din această sumă, un milion de euro i-ar fi revenit lui Călin Popescu Tăriceanu, pentru numirea lui Liviu Mihaiu ca guvernator al Deltei.

Liviu Mihaiu a fost numit, în septembrie 2008, de către premierul de atunci, Călin Popescu-Tăriceanu, în funcţia de guvernator al rezervaţiei naturale Delta Dunării, post pe care l-a ocupat până în februarie 2009.

Te-ar mai putea interesa și
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar companiile care solicită totuși în instanță să se supende executarea,......
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile ...
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea ...
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat că la consultările la Cotroceni i-a comunicat preşedintelui Klaus Iohannis ...