DNA cere documente privind numirea unor persoane în Comisia de Supraveghere a Asigurărilor

Economica.net
25 04. 2016
dna_55508300_51106400

‘Având în vedere cercetările care se efectuează în prezenta cauză şi în continuarea corespondenţei noastre emisă în cauză, în baza ordonanţei nr. 578/P/2015 emisă în data de 20 aprilie 2016, vă solicităm să ne transmiteţi de urgenţă următoarele date şi înscrisuri existente în arhiva Comisiei pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital din Senat, care atestă criteriile de calificare profesională aferente următoarelor persoane din Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor: Angela Toncescu, fost preşedinte CSA, Tudor Baltă şi Constantin Buzoianu, foşti vicepreşedinţi CSA, Dan Constantinescu, Corneliu Moldoveanu şi Daniela Popa, foşti membri ai CSA, criterii care implicit au avut în vedere la propunerea de numire a lor în aceste funcţii ce a fost supusă aprobării Parlamentului’, se arată în scrisoarea semnată de procuror şef secţie Claudiu Dumitrescu şi procuror Matei Adrian George.

Vicepreşedintele Senatului Ioan Chelaru a precizat, după şedinţa Biroului permanent, că secretarul general al Camerei superioare se va ocupa de acest demers.

‘Am aprobat-o (solicitarea DNA – n.r.). Vizează anumite acte pe care Senatul le-a încheiat în urmă cu 14 ani. Vom căuta în arhive, vor fi găsite, punem la dispoziţie absolut tot ce doreşte una dintre instituţiile importante ale statului român. Am dat dispoziţie secretarului general să se preocupe de chestiunea administrativă, să identificăm tot ce cere DNA’, a adăugat Chelaru