DNA cere interdicţie pentru iniţierea procedurii de dizolvare sau lichidare a Tel Drum

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au solicitat Tribunalului Bucureşti luarea, pentru o durată de 60 de zile, a măsurii preventive constând în interdicţia iniţierii procedurii de dizolvare sau lichidare a persoanei juridice SC Tel Drum SA ori, după caz, suspendarea acestor proceduri. (continuă)
Economica.net - joi, 25 ian. 2018, 14:54
DNA cere interdicţie pentru iniţierea procedurii de dizolvare sau lichidare a Tel Drum

‘Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia Judiciară Penală au solicitat Tribunalului Bucureşti luarea, pentru o durată de 60 de zile, a măsurii preventive constând în interdicţia iniţierii procedurii de dizolvare sau lichidare a persoanei juridice SC Tel Drum SA ori, după caz, suspendarea acestor proceduri în situaţia în care, la data judecării prezentei cereri, acestea au fost deja iniţiate’, se precizează într-un comunicat al DNA transmis joi AGERPRES.

Procurorii anticorupţie arată că societatea Tel Drum SA a fost trimisă în judecată, ca persoană juridică, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecinţe deosebit de grave, la data de 27 decembrie 2017.

De asemenea, DNA notează că, într-un dosar separat aflat în faza de urmărire penală, faţă de SC Tel Drum SA s-a dispus urmărirea penală, având calitatea de suspectă pentru săvârşirea infracţiunilor de: constituire a unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală în formă continuată, complicitate la două infracţiuni de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau altul.

‘La data de 17 ianuarie s-a adus la cunoştinţă SC Tel Drum SA, prin reprezentat, calitatea de suspectă şi dispunerea măsurilor asigurătorii în cauză. Tot la data de 17 ianuarie, pe rolul Tribunalului Teleorman s-a înregistrat solicitarea debitorului Tel Drum SA Alexandria de deschidere a procedurii insolvenţei, cererea având termen la data de 29 ianuarie’, menţionează anchetatorii.

Sursa citată precizează că cererea procurorilor adresată Tribunalului Bucureşti a fost formulată pe motiv că SC Tel Drum SA a solicitat deja deschiderea procedurii de insolvenţă, ceea ce creează riscul lichidării şi radierii în termen scurt a inculpatei persoană juridică, astfel încât aceasta să nu mai poată fi trasă la răspundere penală. ‘Prin urmare, se consideră că măsura solicitată este necesară pentru buna desfăşurare a procesului penal’, mai arată DNA.

Stire in curs de actualizare

Te-ar mai putea interesa și
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea transporturilor maritime internaţionale şi a ordinii internaţionale, a......
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece ...
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar ...
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile ...