DNA spune că modificarea art. 307 alin. 2 Cod procedură penală va obliga procurorii ca, imediat după ce este înregistrată o sesizare care priveşte o persoană, să o anunţe pe aceasta şi să îi permită să asiste la actele efectuate, astfel că nu vor mai putea fi folosite mijloacele de probă care presupun confidenţialitate, precum înregistrările telefonice sau ambientale, percheziţii domiciliare sau informatice ori prinderi în flagrant.
De asemenea, modificarea art. 83 Cod procedură penală dă dreptul suspectului şi inculpatului să asiste la audierile martorilor, fapt ce va îngreuna realizarea urmăririi penale, pentru că în numeroase situaţii martorii vor fi intimidaţi de prezenţa autorului infracţiunii, mai ales în situaţiile în care sunt subordonaţi acestuia, cum se întâmplă în situaţia infracţiunilor de abuz în serviciu şi corupţie.
„În prezent, legea dă dreptul avocatului să asiste la aceste audieri, garanţie absolut suficientă pentru a dreptul la apărare al persoanei cercetate”, subliniază procurorii DNA.
Totodată, explică procurorii, prin modificarea art. 267 alin. 2 Cod procedură penală, procurorii nu vor mai avea acces rapid la informaţii din bazele de date pentru a putea acţiona eficient pentru descoperirea faptelor, cu toate că orice instituţie are obligaţia de a comunica organelor de urmărire penală toate informaţiile necesare care privesc o anchetă.
„Nu poate fi condiţionat accesul procurorului şi al poliţistului la instrumente investigative de acordarea aceluiaşi drept şi autorilor infracţiunilor. Dreptul la apărare presupune garanţii pentru persoana cercetată, nu tăierea instrumentelor la care are acces organul de urmărire penală, pentru a-l împiedica să descopere infracţiunile săvârşite”, spune DNA.
În ceea ce priveşte modificarea art. 273 Cod procedură penală, aceasta dezincriminează infracţiunea de mărturie mincinoasă, fapt ce va afea efect inclusiv cauzele aflate pe rol având ca obiect această infracţiune, prin aplicarea principiului legii penale mai favorabile, spun procurorii DNA. Ei susţin că în acest mod va fi dificilă şi chiar imposibilă aflarea adevărului, pentru că martorii vor şti că pot minţi fără să aibă consecinţe.
Introducerea art. 542 alin. 11 Cod procedură penală reprezintă o discriminare pentru că acesta reglementează o nouă formă a infracţiunii de abuz în serviciu, doar pentru magistraţi şi incriminează inclusiv săvârşirea faptei din culpă indiferent de natura obligaţiei încălcate.
„Această formă a infracţiunii de abuz în serviciu reprezintă o discriminare evidentă faţă de toate celelalte categorii sociale care sunt sancţionate doar dacă acţionează cu intenţie şi doar dacă încalcă prevederi dintr-o lege”, spun procurori DNA.
Prin modificarea art. 364 Cod procedură penală va fi imposinilă condamnarea în lipsă a unei persoane, iar prin modificarea art. 335 Cod procedură penală, o soluţie iniţială de clasare nu va mai putea fi infirmată după 6 luni, chiar dacă ar apărea probe noi care ar dovedi că persoana a săvârşit în realitate infracţiunea pentru care a fost cercetată. Există numeroase situaţii în care sunt descoperite noi mijloace de probă după dispunerea unei soluţii de clasare în cauze care vizează infracţiuni dintre cele mai grave, însă autorii acestor fapte nu vor mai putea fi traşi la răspundere penală.
De asemenea, modificarea art. 223 alin.2 Cod procedură penală duce la o discriminare între autorii unor fapte foarte grave, precum infracţiuni contra umanităţii şi de războl sau genocid şi cei care au făcut infracţiuni mai puţin grave, precum falsificarea banilor, prentru că nu vor mai fi arestaţi preventiv autorii acros infacţiuni.
DNA mai susţine că modificarea art. 139 Cod procedură penală va îngreuna dovedirea infracţiunilor, pentru că prin aceasta vor fi eliminate, dintre mijloacele de probă, înregistrările realizate cu respectarea legii, iar modificarea art. 168 Cod procedură penală va duce la imposibilitatea de a folosi, într-o altă cauză, rezultatele unei percheziţii informatice şi va îngreuna dovedirea unor infracţiuni, fără nici un argument obiectiv.
„Nu se poate justifica excluderea unor probe care au fost administrate cu respectarea legii şi în baza autorizaţiei unui judecător”, subliniază DNA.
În acelaşi timp, procurorii afirmă că introducerea art.4 alin.3, 4 Cod procedură penală creează discriminări între infractori şi societate, încălcând dreptul acesteia de a avea acces la informaţii de interes public.
„Aceste reglementări contravin jurisprudenţei constante a Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), Recomandării (2003) 13 a Comitetului Miniştrilor al Consiliului Europei, Rezoluţiei nr.428/1970 adoptată de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei privind obligaţia statelor de a asigura accesul oricărei persoane interesate şi mass-media la informaţii de interes public. Cercetările efectuate în cauze de corupţie, spălare de bani, evaziune fiscală, cauze de violenţă etc reprezintă informaţii de interes public, aşa încât, restricţia echivalează cu încălcarea dreptului publicului de a avea acces la informaţii publice”, explică DNA.
Mai mulţi procurori s-au arătat îngrijoraţi şi nemulţumiţi de modificările aduse Legilor justiţiei. Procurorul DNA Alexandra Carmen Lancranjan a explicat, pe pagina sa de Facebook, modul în care pot afecta modificările aduse Codului de procedură penală.
„Ioana este într-o relaţie abuzivă de câţiva ani. În fiecare zi este jignită şi ameninţată de partenerul ei şi este convinsă că nu poate să iasă din acest calvar. Într-o zi, lucrurile degenerează şi Ioana ajunge la spital în urma bătăilor. Procurorul deschide o anchetă penală. Legea acum îl obligă să ia măsuri pentru a proteja victima. Ioana este audiată cu privire la cele întâmplate şi încurajată să spună ce i s-a întâmplat deoarece este în siguranţă. Modificările Codului de procedură penală dau posibilitatea suspectului de a fi prezent la audierea Ioanei. De mâine, Ioana va fi nevoită să declare ştiind că agresorul este în fiecare moment în aceeaşi cameră! Deşi victimele trebuie protejate! (…) Tu ce ai spune dacă persoana de care îţi este frică te-ar privi în fiecare secundă din audiere?”, exemplifică procurorul.
Comisia parlamentară specială condusă de Florin Iordache a amânat pentru luni dezbaterea şi votul modificărilor propuse la cele două Coduri penale pentru transpunerea Directivei Parlamentului European privind prezumţia de nevinovăţie şi a dreptului de a fi prezent la proces.
viewscnt