DNA: Directorul Administraţiei Porturilor Dunării Maritime, Marius Ciubrei, reţinut de DNA

Procurorii DNA Galaţi l-au reţinut, pentru 24 de ore, pe directorul Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Dunării Maritime (CNAPDM) SA, Marius Luigi Ciubrei, pentru patru infracţiuni de luare de mită.
Economica.net - mie, 18 apr. 2018, 10:10
DNA: Directorul Administraţiei Porturilor Dunării Maritime, Marius Ciubrei, reţinut de DNA

Potrivit unui comunicat al DNA, în acelaşi dosar a fost reţinut şi un marinar din cadrul CNAPDM, Constantin Tarău, acuzat de luare de mită.

Procurorii spun că, în perioada iunie 2017 – 17 aprilie 2018, Ciubrei, prin intermediul celuilalt inculpat, a pretins şi primit de la patru persoane peste 1.700 euro, în scopul angajării unor persoane în cadrul companiei pe care o conducea, pe posturile de ‘marinar’ şi ‘mecanic’.

‘În realitate, sumele de bani, plătite efectiv de persoanele interesate, au fost mult mai mari, inculpatul Tarău Constantin şi alte persoane oprindu-şi un ‘comision’ cuprins între 100 şi 600 de euro. Ultima ‘plată’, în valoare de 500 euro, s-a realizat în aceeaşi manieră la data de 17 aprilie 2018, când s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante’, arată DNA.

Cei doi inculpaţi vor fi prezentaţi, miercuri, Tribunalului Galaţi cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză procurorii anticorupţie au beneficiat de sprijinul ofiţerilor de poliţie ai Direcţiei Generale Anticorupţie şi din cadrul Direcţiei de Operaţiuni Speciale.

Te-ar mai putea interesa și
Vin americanii. Un mare fond din Chicago cumpără fabricile de țevi Artrom din Slatina și Reșița
Vin americanii. Un mare fond din Chicago cumpără fabricile de țevi Artrom din Slatina și Reșița
Artrom Steel Tubes S.A a ajuns la un acord pentru a fi preluată de către GLGH Steel, companie a fondului de investitii american Great Lakes Global Holdings....
Omenirea a eliberat relele din Cutia Pandorei – Antonio Guterres, secretar general ONU. Tehnologiile scăpate de sub control, războaie sau încălzirea globală sunt printre ele
Omenirea a eliberat relele din Cutia Pandorei – Antonio Guterres, secretar general ONU. Tehnologiile scăpate de sub ...
Omenirea a eliberat relele unei Cutii moderne a Pandorei, a avertizat miercuri secretarul general al ONU, Antonio Guterres, ...
FMI vine în România la începutul lunii februarie
FMI vine în România la începutul lunii februarie
O misiune a FMI va vizita Bucureștiul în perioada 3-7 februarie 2025, pentru a efectua o vizită periodică vizită obișnuită ...
Ce categorii de persoane fizice beneficiază de asigurare de sănătate fără plata contribuției
Ce categorii de persoane fizice beneficiază de asigurare de sănătate fără plata contribuției
Categoriile de persoane fizice care beneficiază de asigurare de sănătate, fără plata contribuției, sunt definite în ...