DNA extinde urmărirea penală împotriva lui Sebastian Ghiţă. Deputatul are interdicţie de a-şi exercita funcţia de parlamentar

Economica.net
24 06. 2015
ghita_50155000

Direcţia Naţională Anticorupţie a informat miercuri că procurorii DNA Ploieşti au dispus faţă de Sebastian Ghiţă modificarea condiţiilor controlului judiciar, având printre obligaţiile suplimentare să nu desfăşoare activitate în calitatea de deputat şi să nu părăsească localitatea Ploieşti.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis AGERPRES, procurorii au decis modificarea condiţiilor controlului judiciar dispus anterior şi prelungit, cu impunerea unor obligaţii suplimentare şi anume: să nu desfăşoare activitate în calitatea de deputat în Parlamentul României, în exercitarea căreia a săvârşit fapta; să nu părăsească localitatea Ploieşti decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului competent.

Acestora li se adaugă obligaţiile anterioare, respectiv: să se prezinte la DNA Ploieşti ori de câte ori este chemat, să informeze de îndată cu privire la schimbarea locuinţei, să se prezinte la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova – Biroul Supravegheri Judiciare, conform programului de supraveghere sau ori de câte ori este chemat, să nu se apropie de persoanele menţionate în ordonanţa procurorilor şi să nu comunice cu acestea direct sau indirect, pe nicio cale, să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme.

DNA precizează că măsura controlului judiciar cu noile obligaţii se aplică începând din 24 iunie până la 14 august, când expiră durata măsurii.

Sursa citată subliniază că obligaţiile suplimentare din conţinutul măsurii de control judiciar au fost determinate de extinderea acţiunii penale faţă de Sebastian Ghiţă pentru trafic de influenţă, complicitate la schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor europene, spălare de bani, în formă continuată, evaziune fiscală, în formă continuată, coruperea alegătorilor şi efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, în formă continuată.

Aceste noi infracţiuni se adaugă celei iniţial reţinute în sarcina inculpatului, respectiv cea de sprijinire a unui grup infracţional organizat.

DNA: Ghiţă a obţinut nelegal bani prin traficarea influenţei

Procurorii DNA Ploieşti îl acuză pe deputatul Sebastian Ghiţă că a obţinut importante sume de bani în mod nelegal, prin traficarea influenţei, sau aparent legal din fonduri publice, ulterior banii fiind ”spălaţi” printr-o multitudine de operaţiuni financiare, iar o parte din aceştia ar fi fost folosiţi pentru coruperea alegătorilor la alegerile parlamentare din 2012 şi prezidenţiale din 2014.

‘În perioada 2000 – 2015, inculpatul Ghiţă a obţinut importante sume de bani în mod nelegal – prin traficarea influenţei – sau aparent legal din fonduri publice, pe care le-a introdus într-un circuit financiar care nu are la bază operaţiuni reale. Banii au fost ‘spălaţi’ printr-o multitudine de operaţiuni financiar – bancare fără justificare economică, iar, ulterior, o parte din aceştia au fost folosiţi în scopuri ilicite, respectiv pentru coruperea alegătorilor la alegerile parlamentare din anul 2012 şi prezidenţiale din anul 2014. Tranzacţiile financiare menţionate au avut ca scop şi rezultat inclusiv sustragerea de la plata către stat a unor sume de bani însemnate ca valoare, reprezentând impozit pe profit şi TVA’, se arată într-un comunicat transmis miercuri AGERPRES.

Sebastian Ghiţă: Am interdicţie să vorbesc cu Victor Ponta

Deputatul Sebastian Ghiţă a declarat miercuri, la ieşirea de la DNA Ploieşti, că procurorii îi interzic să ia legătura cu premierul Victor Ponta, el afirmând că nu înţelege motivele acestei măsuri şi că acesta este ”un dosar politic”.

Întrebat dacă ar avea cu ce să-l denunţe pe Victor Ponta la DNA, Ghiţă a afirmat că nu ştie ca premierul să fi făcut ”lucruri rele”.

De asemenea, Sebastian Ghiţă a arătat că în ultimele două săptămâni a fost supus unor ”presiuni constante şi ameninţări care vizau demisia premierului Ponta”.

”Nu-l pot influenţa pe prim-ministrul Victor Ponta să-şi dea demisia când doresc procurorii”, a afirmat Ghiţă.

El a arătat că o parte a dosarului în care este cercetat vizează alegerile prezidenţiale, punctând că trebuie oprită regula potrivit căreia oamenii din partidele care pierd alegerile sunt ”distruşi, umiliţi, târâţi prin procuraturi”.