DNA: Fondatorul Cancan, acuzat de trafic de influenţă şi spălare de bani în dosarul Elenei Udrea
DNA susţine, într-un comunicat de presă transmis AGERPRES, că, în vara anului 2010, Elena Udrea în calitate de ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului şi de persoană cu funcţie de conducere în cadrul unui partid politic, având influenţă asupra factorilor de decizie din cadrul Ministerului Economiei şi ai SC Hidroelectrica SA, a pretins de la un om de afaceri (Bogdan Buzăianu – n.r.), prin intermediul lui Radu Budeanu, suma de 5 milioane USD, pentru a asigura firmei controlate de acesta derularea, în continuare, a contractului bilateral de vânzare – cumpărare de energie electrică.
‘În acelaşi context, la sfârşitul anului 2011, inculpatul Budeanu a primit de la acelaşi om de afaceri o parte din suma de bani pretinsă de inculpată. La începutul anului 2012, în scopul menţionat, Budeanu i-a remis inculpatei Udrea 3,8 milioane USD primită de la omul de afaceri şi i-a înlesnit preluarea unei creanţe de 900.000 de euro pe care una din firmele controlate de omul de afaceri o deţinea ca urmare a unui împrumut garantat cu pachetul de 90% din acţiunile la o societate comercială cu activitate în mass-media’, afirmă procurorii.
Potrivit DNA, pentru a ascunde adevăratul beneficiar al creanţei de 900.000 de euro şi implicit adevăratul proprietar al firmei respective cu activitate în mass-media, Radu Budeanu i-a facilitat Elenei Udrea încheierea unui contract de novaţie cu schimbare de creditor, între firma omului de afaceri şi o altă societate recomandată de aceasta.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, Budeanu trebuie să respecte următoarele obligaţii: să se prezinte la organul de urmărire, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; să informeze de îndată cu privire la schimbarea locuinţei; să se prezinte la organul de poliţie, conform programului de supraveghere sau ori de câte ori este chemat; să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a organelor judiciare; să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menţionate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar.
‘Inculpatului Budeanu i s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. De asemenea, Radu Budeanu va depune o cauţiune în valoare de 2.000.000 lei, care va fi consemnată pe numele inculpatului la dispoziţia DNA prin constituirea unei garanţii reale, mobiliare ori imobiliare, în limita sumei respective, în favoarea Direcţiei. Inculpatului Radu Budeanu i se atrage atenţia că nedepunerea cauţiunii atrage înlocuirea măsurii cu alta mai gravă’, se mai subliniază în comunicat.