DNA: Fost director RATB, trimis în judecată în al doilea dosar
Potrivit unui comunicat al DNA transmis miercuri AGERPRES, au mai fost deferiţi justiţiei Marian Brebeanu, sub control judiciar, administrator al unei societăţi comerciale, pentru cumpărare de influenţă, şi Marian Romică Niţu, fost consilier al directorului general al RATB, pentru mărturie mincinoasă.
DNA precizează că, în decembrie 2011, premergător sărbătorilor de iarnă, Viorel Popescu, în calitate de director general RATB, a primit pentru sine, în mod indirect, de la Brebeanu şi de la un alt om de afaceri, la sediul Regiei, suma de 2.500 euro.
‘În schimbul acestei sume de bani, primită prin intermediul consilierului său, Popescu urma să intervină pe lângă funcţionarii competenţi din RATB, în scopul derulării în condiţii avantajoase pentru firmele celor doi oameni de afaceri a unui contract al cărui obiect îl constituia vânzarea de către această instituţie a unui număr de 232 de mijloace de transport casate (din parcul propriu în vederea dezmembrării şi valorificării ulterioare a deşeurilor rezultate), precum şi în vederea atribuirii ulterioare a unor alte contracte similare către societăţile celor două persoane’, se arată în comunicat.
Sursa citată menţionează că, în 29 ianuarie 2015, Marian Niţu, cu ocazia audierii sale, a făcut afirmaţii mincinoase cu privire la împrejurări esenţiale cauzei, în sensul că a negat modalitatea de remitere prin intermediul său a sumei către directorul RATB.
În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra unor bunuri mobile şi imobile aflat în proprietatea lui Popescu şi Brebeanu.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti, cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.
Viorel Popescu a mai fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie, pe 18 septembrie 2014, pentru abuz în serviciu, în scopul obţinerii, pentru sine ori pentru altul, de foloase necuvenite, cu consecinţe deosebit de grave şi pentru conflict de interese.