DNA: Fragmentul expertizei de pe Facebook a lui Ponta este din conţinutul opiniei separate a expertului desemnat de Şova

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) susţine că fragmentul publicat pe Facebook de premierul Victor Ponta, în legătură cu dosarul său de la DNA, este de fapt un extras din conţinutul opiniei separate a unui expert desemnat de Dan Şova, cercetat în aceeaşi speţă, şi că nu reprezintă nicidecum rezultatul raportului de expertiză fiscală şi contabilă dispusă în cauză, transmite Agerpres.
Economica.net - mie, 19 aug. 2015, 14:10
DNA: Fragmentul expertizei de pe Facebook a lui Ponta este din conţinutul opiniei separate a expertului desemnat de Şova

‘Fragmentul postat pe Facebook de inculpatul Ponta Victor-Viorel este în realitate un extras din conţinutul opiniei separate a unuia dintre experţii inculpaţilor, respectiv expertul desemnat de inculpatul Şova Dan-Coman şi nu reprezintă nicidecum rezultatul raportului de expertiză fiscală şi contabilă dispusă în cauză. Raportul respectiv a fost întocmit de un expert independent, desemnat de organul judiciar, în conformitate cu art. 172 şi următoarele CPP’, a precizat miercuri DNA la solicitarea AGERPRES.

DNA reiterează că expertul judiciar independent desemnat în cauză a stabilit că valoarea prejudiciului produs ca urmare a infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală reţinută în sarcina lui Victor Ponta se ridică la suma de 51.321,80 lei.

‘Menţionăm că raportul integral de expertiză fiscală şi contabilă conţine 29 de file şi 8 anexe’, mai precizează DNA.

Premierul Victor Ponta a scris miercuri, pe Facebook, că este o ‘manipulare’ prezentarea de către DNA a prejudiciului din dosarul său, ca urmare a expertizei.

‘Regret faptul că bătălia politică şi de media se duce cu arme necinstite – din expertiza făcută în dosarul meu se arată că SCA ‘Şova şi Asociaţii’ şi-a dedus cheltuieli în baza contractului cu mine de 51.321 de lei şi se arată, de asemenea, că au fost plătite taxe şi impozite de către ‘Cabinet Avocat Ponta Victor’ în suma de 53.000 lei! Deci, prezentarea doar a primei sume este o manipulare a opiniei publice, ignorând voit plata celor 53.000 lei! Adunând cele două sume nu rezultă prejudiciu faţă de statul român, care a încasat în plus 2.000 de lei!’, a scris miercuri premierul Victor Ponta pe Facebook.

El a ataşat postării o copie după această ‘constatare’, precizând că sechestrul a fost pus în data de 13 iulie.

Premierul Victor Ponta s-a prezentat miercuri la DNA, fiind citat în dosarul Rovinari – Turceni.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...