DNA s-a sesizat din oficiu şi cu alte aspecte privind investigaţia Rise Project

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) s-au sesizat din oficiu şi cu alte aspecte referitoare la investigaţia Rise Project, existând indicii cu privire la săvârşirea unor infracţiuni asimilate corupţiei.
Economica.net - mar, 11 iul. 2017, 08:18
DNA s-a sesizat din oficiu şi cu alte aspecte privind investigaţia Rise Project

”La data de 10 iulie 2017, procurorii anticorupţie s-au sesizat din oficiu în legătură cu alte aspecte conţinute în investigaţia jurnalistică, publicată la data de 6 iulie 2017 (altele decât cele precizate în comunicatul nr. 690/VIII/3/7 iulie 2017), existând indicii cu privire la săvârşirea unor infracţiuni asimilate corupţiei. În acest moment este începută urmărirea penală doar cu privire la faptă (in rem). Această etapă nu are caracterul formulării unor acuzaţii împotriva unei persoane, ci are doar semnificaţia instituirii cadrului procesual în care se pot strânge primele probe cu privire la o anumită faptă”, precizează Biroul de Informare şi Relaţii Publice al DNA într-un răspuns la solicitarea AGERPRES.

Pe 7 iulie, DNA a confirmat că are în lucru un dosar penal, in rem, sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni de corupţie şi asimilate corupţiei, în legătură cu o parte dintre dezvăluirile RISE Project, în cadrul anchetei fiind solicitate relaţii de la autorităţi din Brazilia.

‘O parte dintre aspectele conţinute în investigaţia jurnalistică publicată la data de 6 iulie 2017 fac obiectul unui dosar penal aflat pe rolul DNA. În acest dosar, constituit pe bază de sesizare din oficiu, procurorii au dispus, la data de 19 februarie 2016, începerea urmăririi penale in rem (faţă de fapte) sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni de corupţie şi asimilate corupţiei. După începerea urmăririi penale in rem au fost administrate mijloace de probă constând în audieri de martori, ridicări de documente, solicitări de relaţii de la autorităţile naţionale şi de la autorităţile din Brazilia’, preciza DNA într-un comunicat transmis AGERPRES.

Pe 6 iulie, RISE Project a publicat un raport atribuit Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI), intitulat ‘Notă privind aspecte care afectează climatul socio-economic al judeţului Teleorman’, care descrie o ‘reţea infracţională formată din persoane cu putere de decizie în judeţ’, prin care liderul PSD, Liviu Dragnea, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, ar fi fraudat fonduri europene şi guvernamentale. În nota atribuită DGIPI, Liviu Dragnea este prezentat ca ‘deţinătorul majoritar al acţiunilor la purtător de la SC Tel Drum SA’.

Potrivit RISE Project, firma Tel Drum ar fi fost preluată fraudulos de Liviu Dragnea de la stat, iar timp de peste un deceniu acesta şi-a atribuit prin licitaţii trucate majoritatea contractelor publice de asfaltare din judeţul Teleorman.

Te-ar mai putea interesa și
Moscova anunță că va continua să-și dezvolte triada nucleară în următorii ani
Moscova anunță că va continua să-și dezvolte triada nucleară în următorii ani
Planul de dezvoltare a forţelor armate ruse prevede modernizarea triadei nucleare a ţării în următorii ani, a anunţat Kremlinul, informează EFE, citată de Agerpres....
ANM a transmis o informare de intensificări ale vântului și precipitații, predominant sub formă de ninsori, până luni seara pentru cea mai mare parte a țării
ANM a transmis o informare de intensificări ale vântului și precipitații, predominant sub formă de ninsori, până luni ...
Administraţia Naţional de Meteorologie a emis sâmbătă o atenţionare de intensificări ale vântului şi precipitaţii ...
Rusia a atacat Kievul și mai multe regiuni din Ucraina cu rachete și drone, înainte de întâlnirea dintre Zelenski și Trump
Rusia a atacat Kievul și mai multe regiuni din Ucraina cu rachete și drone, înainte de întâlnirea dintre Zelenski și ...
Rusia a atacat Kievul şi alte regiuni ale Ucrainei cu rachete şi drone sâmbătă, înainte de ceea ce preşedintele Volodimir ...
Atacurile aeriene lansate de SUA în Nigeria au lovit două tabere ale grupării Statului Islamic, anunță Guvernul de la Abuja
Atacurile aeriene lansate de SUA în Nigeria au lovit două tabere ale grupării Statului Islamic, anunță Guvernul de la ...
Atacurile aeriene efectuate de SUA în Nigeria au lovit două tabere având legătură cu gruparea Stat Islamic (ISIS) în ...