DNA: Sorin Ovidiu Vântu, trimis în judecată pentru cumpărarea de influenţă de 1.000.000 de euro

Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de cumpărare de influenţă, după ce i-ar fi dat fostului preşedinte al Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, 1.000.000 de euro.
Economica.net - mie, 19 dec. 2018, 15:19
DNA: Sorin Ovidiu Vântu, trimis în judecată pentru cumpărarea de influenţă de 1.000.000 de euro

Potrivit unui comunicat al DNA transmis miercuri AGERPRES, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus trimiterea în judecată a lui Sorin Ovidiu Vântu, om de afaceri, în prezent aflat în stare de detenţie, pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă.

Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriul trimis instanţei că, în perioada iulie – noiembrie 2008, Sorin Ovidiu Vântu i-ar fi promis şi remis lui Bogdan Olteanu, în calitate de preşedinte al Camerei Deputaţilor, suma de 1.000.000 de euro şi sprijin electoral constând în servicii de marketing şi consultanţă, în schimbul promisiunii că va face demersuri pe lângă un înalt demnitar, astfel încât o anumită persoană să fie numită pe postul de guvernator al Deltei Dunării.

„Banii au fost remişi de către omul de afaceri, printr-un intermediar, la sediul unui partid politic”, menţionează anchetatorii.

Ulterior, arată sursa citată, ca urmare a diligenţelor depuse de Bogdan Olteanu, persoana respectivă a fost numită la data de 18 septembrie 2008 în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Bucureşti.

DNA precizează că, la data de 18 octombrie 2016, Olteanu Bogdan a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

„Prezentul dosar a fost disjuns pe motiv că, iniţial, Sorin Ovidiu Vântu a solicitat încheierea unui acord ca urmare a recunoaşterii vinovăţiei, însă ulterior acesta a revenit asupra deciziei”, mai arată DNA.

Te-ar mai putea interesa și
China și-a revizuit PIB-ul din 2023 cu 2,7%
China și-a revizuit PIB-ul din 2023 cu 2,7%
China și-a revizuit în sus produsul intern brut (PIB) din 2023 cu 2,7%, până la 129,4 mii de miliarde de yuani (17,73 mii de miliarde de dolari), a declarat joi un înalt oficial din statistică,......
Cartierul din România cu cele mai multe apartamente de închiriat
Cartierul din România cu cele mai multe apartamente de închiriat
Un cartier din România are o ofertă generoasă pentru cei care sunt în căutarea unui apartament de închiriat. Aflată ...
Criza auto din Europa – China presează tot mai mult. Concedieri masive, închideri de fabrici, vânzări mai mici, costuri mai mari (retrospectivă 2024)
Criza auto din Europa – China presează tot mai mult. Concedieri masive, închideri de fabrici, vânzări mai mici, ...
Sectorul auto european s-a confruntat cu numeroase probleme în 2024, începând cu scăderea vânzărilor din cauza cererii ...
Rusia, atac de Crăciun asupra sistemului energetic al Ucrainei, cu drone și rachete. Șase răniți și un mort
Rusia, atac de Crăciun asupra sistemului energetic al Ucrainei, cu drone și rachete. Șase răniți și un mort
Rusia a atacat miercuri sistemul energetic al Ucrainei și unele orașe cu rachete de croazieră și rachete balistice plus ...