DNA: Specialistul din dosarul ICA este expert autorizat din anul 2001

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) susţine că Aurelia Nicolae, expertul care a efectuat raportul de constatare tehnico - ştiinţifică în dosarul ICA, face parte, începând cu anul 2001, din Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi.
Economica.net - mie, 06 aug. 2014, 14:43
DNA: Specialistul din dosarul ICA este expert autorizat din anul 2001

DNA a transmis miercuri un comunicat, după ce marţi, în cadrul emisiunii Sinteza zilei de la Antena 3, s-a afirmat faptul că Aurelia Nicolae nu este expert autorizat.

‘Referitor la afirmaţiile conform cărora doamna Aurelia Nicolae nu este expert, precizăm că acestea sunt nereale, deoarece din anul 2001 face parte din Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi. Este licenţiată în studii juridice şi economice, de asemenea este evaluator de întreprinderi din anul 1996. În anul 2011, a absolvit cursurile de perfecţionare ‘Achiziţii Publice – Derulare Programe. În anul 2008, a absolvit cursurile de perfecţionare Achiziţii Publice – Modul 2’, declară DNA.

Procurorii mai arată că, în dosarul ICA, în faza de urmărire penală, specialistul DNA a întocmit un raport de constatare tehnico – ştiinţifică pe baza datelor din expertiza tehnică întocmită de un expert evaluator de bunuri imobile, acreditat ANEVAR, iar întocmirea acestor documente a durat aproximativ 6-7 luni de zile.

De asemenea, DNA face referire şi la fostul specialist DNA Dumitru Gheorghiu, cel care a declarat că expertiza în dosarul ICA s-a făcut sub presiunea procurorilor anticorupţie.

Astfel, DNA arată că, la data de 26 august 2011, Dumitru Gheorghiu, fost specialist în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Târgu Mureş, a fost sancţionat disciplinar cu destituirea din funcţia publică, întrucât acesta a săvârşit abateri disciplinare şi anume nerespectarea secretului profesional sau a confidenţialităţii lucrărilor cu acest caracter şi manifestări care aduc atingere prestigiului autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea, încălcând astfel prevederile Statutului funcţionarilor publici, precum şi dispoziţiile Codului de conduită al funcţionarilor publici.

Potrivit DNA, Dumitru Gheorghiu a depăşit atribuţiile de serviciu şi a pus în pericol imaginea instituţiei în care activează prin efectuarea de înregistrări neautorizate fără acordul persoanelor în cauză, atât în sediul Serviciului teritorial Târgu Mureş, cât şi în afara acestuia, cu terţe persoane, accesul neautorizat la informaţii şi stocarea acestora pe hard-diskul calculatorului utilizat legal în reţeaua informatică a DNA ori pe laptop – ul de serviciu, deşi prin fişa postului funcţionarului public în calitatea sa de specialist nu avea atribuţii privind efectuarea şi stocarea de înregistrări audio – video.

De asemenea, el a adus atingere corectitudinii şi legalităţii relaţiilor de muncă între procurorul coordonator al activităţii serviciului teritorial şi funcţionarul public care primise rezoluţiile pentru efectuarea unor acte în două dosare penale prin înregistrarea neautorizată a procurorului şef serviciu, realizată în sediul Serviciului Teritorial Târgu Mureş al DNA, iar ulterior stocare în calculator a discuţiei referitoare la un dosar aflat în lucru, fără ştiinţa persoanei înregistrate.

În plus, el a încălcat confidenţialitatea lucrărilor şi secretul profesional prin transmiterea unor informaţii cu caracter intern către persoane neautorizate din mediul politic şi ziariştilor, pe care le-a folosit pentru a direcţiona percepţia publică asupra activităţii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, prin prezentare subiectivă, în cadrul discuţiei purtată cu un inculpat trimis în judecată de către Serviciul Teritorial Târgu Mureş al DNA a modului de instrumentare a dosarului, făcând aprecieri referitoare la munca procurorilor.

DNA mai susţine că Dumitru Gheorghiu a întocmit arhive în care se regăsesc informaţii din/sau referitor la dosare penale, respectiv copii scanate ale unor documente din dosare pentru care nu ave i rezoluţie directă, copii din registre de intrări – ieşiri, adrese de redirecţionare a unor dosare penale şi declaraţii olografe; a valorificat date confidenţiale în interes personal, aspect rezultat din relatările făcute pe blogul propriu al unui ziarist referitor la activitatea DNA

Totodată, expertul Dumitru Gheorghiu a făcut aprecieri neautorizate în legătură cu litigiile aflate în curs de soluţionare, în care DNA avea calitatea de parte; a dezvăluit informaţii care nu aveau caracter public referitor la modul în care s-a determinat un prejudiciu în dosarul privind un inculpat trimis în judecată de către Serviciul Teritorial Târgu Mureş al DNA, informaţii la care a avut acces în calitate de specialist însărcinat cu redactarea raportului de constatare.

DNA mai precizează că Dumitru Gheorghiu a avut o atitudine în sensul politizării contextului derulării unor anchete.

În încheiere, DNA declară că faptele săvârşite de către specialistul Dumitru Gheorghiu s-au situat la limita între abatere disciplinară şi răspundere penală şi au avut consecinţe grave, aducând atingere prestigiului instituţiei cu care se află în raporturi de serviciu funcţionarul public, prejudiciind şi interesele legale ale acestuia.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...