Doar 10.000 de mașini noi înmatriculate în noiembrie. Piața a scăzut cu 8% față de aceeași lună din 2023

Raportul ACAROM cu privire la înmatriculările de mașini noi din luna noiembrie 2024 arată o scădere a acestora cu 8% până la 10.237 de unități.
Robert Stan - lun, 02 dec. 2024, 12:59
Doar 10.000 de mașini noi înmatriculate în noiembrie. Piața a scăzut cu 8% față de aceeași lună din 2023

Conform Asociației Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), care preia datele Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări (DGPCI), în luna noiembrie a acestui an au fost înmatriculate 10.237 de mașini noi, în scădere cu 8,06% față de a 11-a lună a anului trecut.

Reculul din noiembrie a influențat ușor creșterea generală din acest an a pieței auto. În primele 11 luni ale lui 2024 au intrat în circulație 137.298 de autoturisme noi, în creștere cu 3,04% față de aceeași perioada din 2023.

Din acest total 8.435 autoturisme noi sunt complet electrice și 52.960 au sisteme de propulsie hibride. Dacă înmatriculările de electrice au scăzut cu nu mai puțin de 36%, cele de hibride au crescut cu 34%.

Cea mai înmatriculată marcă din România în perioada ianuarie – noiembrie 2024 este Dacia, cu 39.937 unități, în timp ce locul secund în clasamentul înmatriculărilor este ocupat de Toyota, cu 11.978 unități, iar al treilea de Hyundai, cu 9.569 unități.

Top 10 al înmatriculărilor de mașini noi este completat, în ordine, de Skoda (9.456 unități), Volkswagen (8.731 unități), Renault (8.663 unități), Ford (5.975 unități), Mercedes-Benz (4.930 unități), BMW (4.489 unități) și Suzuki (4.108 unități).

În ceea ce privește autoturismele second-hand înmatriculate pentru prima oara în România, volumul acestora a atins în noiembrie 28.680 de unități, în creștere cu 3,31% fata de luna similară din 2023.

În total, în primele 11 luni din acest an au fost înmatriculate pentru prima dată în România 299.228 de mașini second-hand în scădere cu 2,89% fata de perioada similara din 2023 (298.865 unități).

Te-ar mai putea interesa și
Directorul INCERTRANS și-a redus din proprie inițiativă salariul de la 53.910 lei la 14.000 de lei, spune Ministrul Economiei Radu Miruță
Directorul INCERTRANS și-a redus din proprie inițiativă salariul de la 53.910 lei la 14.000 de lei, spune Ministrul Economiei ...
Directorul Institutului de Cercetări în Transporturi INCERTRANS, Flavius Cladoveanu, și-a redus, din proprie inițiativă salariul, de la 53.910 lei la 14.000 lei, a anunțat ministrul Economiei,......
EXCLUSIV Ce conține pachetul 3 de reformă al Guvernului Bolojan: pensii speciale, listare de companii, reorganizare ANAF. Primele detalii – surse
EXCLUSIV Ce conține pachetul 3 de reformă al Guvernului Bolojan: pensii speciale, listare de companii, reorganizare ANAF. ...
Al treilea pachet de reformă al Guvernului Bolojan este structurat pe șapte piloni fiecare dintre ei cu un set de măsuri, ...
Guvernul portughez va relansa privatizarea mult întârziată a companiei aeriene Tap și ia în considerare vânzarea a 49,9% din operatorul aerian
Guvernul portughez va relansa privatizarea mult întârziată a companiei aeriene Tap și ia în considerare vânzarea a ...
Guvernul portughez a decis să relanseze privatizarea mult întârziată a TAP, luând în considerare vânzarea unei participații ...
Primăria Cluj-Napoca a redus semnificativ tarifele din parkingul aeroportului local
Primăria Cluj-Napoca a redus semnificativ tarifele din parkingul aeroportului local
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a anunțat, vineri, că tarifele în parkingul de la aeroportul clujean au fost ...