Doar 15% dintre români consideră că planificarea banilor îi va ajuta să atingă obiectivele propuse

Economica.net
20 02. 2014
bani-lei11_96680000

La nivel mondial, şapte din zece consumatori, adică 69%, consideră că îşi vor atinge toate obiectivele financiare, pe care şi le-au fixat pentru perioada viitoare.

‘Constrângerile ce ţin de bugete, precum şi limitele pe care şi le impun consumatorii, par a avea un rol formator în planificarea financiară. Ca atare, o mare parte din cei intervievati (46%) afirmă că plănuiesc, monitorizează şi îşi calibrează strategiile de economisire, pentru o gamă largă de activităţi, astfel încât să îşi poată îndeplini obiectivele pe plan financiar. De aceea, momentul este oportun pentru cei ce îşi doresc să educe consumatorul în ceea ce priveşte strategiile de economisire şi organizare cât mai eficientă a bugetului, deoarece vor beneficia de întreaga atenţie a consumatorilor’, arată Cătălina Laschon, Director al Departamentului de Cercetare a Consumatorului la Nielsen România.

Dintre cei intervievaţi, doar 28% sunt de părere că modul în care îşi planifică resursele în acest moment va fi de ajuns pentru a-şi îndeplini obiectivele, în timp ce 41% afirmă că vor supraveghea îndeaproape şi îşi vor ajusta investiţiile la anumite intervale de timp, astfel încât să îşi atingă obiectivele pe plan financiar.

La nivel global, aproape o treime dintre respondenţi (31%) consideră că nu îşi vor îndeplini obiectivele pe plan financiar, indiferent dacă îşi vor aloca bugetul în acelaşi mod ca în prezent sau într-un mod diferit.

‘Pregătirea pentru propriul viitor financiar are implicaţii care sunt mai presus de nevoile personale. Există, în special în economiile mature, o preocupare crescândă legată de o anumită dependenţă de guvern pentru cheltuieli precum pensionarea, serviciile medicale şi educaţia, având în vedere că din ce în ce mai multe persoane sunt în pragul pensionarii. Înţelegerea atitudinii consumatorului privind strategiile de economisire oferă informaţii extrem de relevante despre reacţia acestora, atunci când vine vorba de obţinerea propriei siguranţe financiare’, afirmă Oliver Rust, vicepreşedinte al departamentului Global Financial Services din cadrul companiei Nielsen.

Studiul privind Strategiile de Economisire şi Investiţii a adunat peste 30.000 de respondenţi din 60 de ţări pentru a evalua modul în care consumatorii se pregătesc pentru cheltuielile curente şi viitoare. Nielsen a evaluat 16 strategii diferite de economisire care includ probleme de sănătate, urgenţe domestice neprevăzute, studii superioare, viitorul copiilor, căsătorie, pierderea locului de muncă sau a venitului, achiziţia primei case, fondul de pensii, achiziţia bunurilor de lux, naşterea unui copil, moşteniri, pornirea unei afaceri, schimbarea locuinţei şi achiziţia celei de-a doua case sau a unei case de vacanţă.

‘În România, sănătatea rămâne un aspect ce ocupă o poziţie importantă în mintea consumatorilor, cu 33% dintre cei intervievaţi menţionând că economisesc în acest moment pentru problemele ce ţin de sănătate. În plus, intenţia puternică de a economisi pentru aceasta arie (sănătate), din partea a 52% dintre respondenţi, indică începutul unei schimbări de paradigmă, de la a se baza preponderent pe sistemul medical, către a-şi asuma răspunderea pentru îngrijirea în caz de boală şi a avea o plasă de siguranţă proprie în cazul în care apar probleme de sănătate’, afirmă Catalina Laschon.

De asemenea, atenţia este îndreptată către investiţiile legate de viitorul copiilor, căsătorie şi naşterea unui copil.

Pregătirile pentru viitorul copiilor reprezintă o arie importantă în centrul preocupărilor consumatorilor, ceea ce reiese din procentele mari de respondenţi care declară că economisesc deja în prezent (29%) sau că intenţionează să facă acest lucru în viitor (48%). În plan secund, pregătirea pentru perioada pensionării este în atenţia curentă (24% economisesc în prezent) şi viitoare (37% intenţionează să economisească). În acelaşi timp, remarcăm paşi importanţi în procesul de asumare a responsabilităţii pentru propriul prezent, aşa cum observăm din proporţia celor care intenţionează să economisească pentru cazul în care îşi pierd locul de munca (45%) sau pentru deschiderea propriei afaceri (39%).