Doar 5% dintre clienţii non-casnici de gaze şi-au schimbat furnizorul şi au obţinut un preţ mai bun
Acesta a intervievat, în perioada iulie – noiembrie, circa 500 de consumatori industriali de gaze din toată ţara. În total, pe piaţa gazelor există aproximativ 170.000 de clienţi non-casnici.
‘Este foarte important faptul că cea mai mare parte din aceşti clienţi nu sunt firme, ci instituţii publice, şcoli, spitale etc, deci este vorba de bani publici’, a arătat Chisăliţă într-o conferinţă de presă.
Potrivit acestuia, 5,33% dintre intervievaţi au schimbat furnizorul de gaze, 5,87% au obţinut un preţ mai mic, iar 75% nu ştiu nici acum că pot renegocia preţul şi clauzele contractuale şi au rămas la tarifele reglementate.
‘Liberalizarea nu înseamnă neapărat să obţii un preţ mai mic, ci să încerci să faci acest lucru, să negociezi, însă statistica arată că 75% nici măcar nu au încercat. După liberalizarea pieţei, la 1 ianuarie 2015, furnizori de gaze au crescut preţul în medie cu circa 1,42%, respectiv cu 2,2 lei pe MWh’, a arătat specialistul.
El a subliniat faptul că, negociind fiecare clauză din contract, orice consumator poate obţine o economie de 10 lei pe MWh.
‘Preţurile din contracte pot fi atractive, însă există tot felul de clauze abuzive, bine ticluite, care duc în final la o factură mult mai mare. Spre exemplu, am găsit contracte unde existau clauze care precizau că orice modificare potrivnică pe piaţa gazelor este suportată de client. La fel, orice taxă nouă instituită de Guvern era suportată exclusiv de consumator. De asemenea, am găsit contracte în care se preciza că toate costurile cu înmagazinarea sunt suportate de client, dar nu se arăta cât la sută reprezintă gazele înmagazinate’, a adăugat Chisăliţă.
Acesta a recomandat consumatorilor să fie extrem de atenţi la clauzele din contractele de gaze, altfel se poate ajunge în situaţia în care s-au regăsit clienţii băncilor care au luat credite în franci elveţieni.
Dumitru Chisăliţă este profesor universitar şi a lucrat în cadrul Transgaz şi Romgaz în mai multe funcţii de conducere, fiind inclusiv director general al Romgaz. El a fost şi consilierul ministrului delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, în perioada februarie – decembrie 2014.