Băncile au aprobat sub 1% din cererile de credit pe programul IMM Invest, garantat de stat. Birocrația și dobânda prea mică îi sperie pe bancheri

Doar 0,85% dintre solicitările de credite prin programul MM Invest au pfost aprobate, până acum. Justificările băncilor: birocraţia şi volumul mare de dosare  primit într-un orizont de timp foarte scurt. În plus, un credit IMM cu dobândă medie de 4,3% dat prin IMM Invest este o sursă de câştig mult prea mică pentrui instituţiile de credit, care dau acest tip de împrumuturi la o medie de 6% pe an.
Gabriela Ţinteanu - Dum, 24 mai 2020, 18:57
Băncile au aprobat sub 1% din cererile de credit pe programul IMM Invest, garantat de stat. Birocrația și dobânda prea mică îi sperie pe bancheri

La aproximativ două luni de la demararea programului IMM Invest, doar 0,85% din cererile de creditare au fost aprobate de bănci şi transmise către Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM) pentru acordarea garanţiilor în numele şi în contul statului. Există bănci la care rata de aprobare a creditelor din platforma IMM Invest se limitează la două dosare. Campioană la aprobarea acestor credite pare a fi în acest moment Banca Transilvania care a trimis către FNGCIMM peste 100 de credite aprobate şi speră, aşa cum declară vicepreşedintele băncii pe relaţia cu IMM, Tiberiu Moisă, să ajungă la 100- 150 de credite pe zi chiar de săptămâna aceasta şi în curând la 200 de dosare pe zi. A doua printre cele care au aprobat cele mai multe credite este Raiffeisen Bank, cu 20 de credite aprobate.

Dacă ne gândim că numai Banca Transilvania a primit 22.000 de cereri de creditare pe IMM Invest, ne dăm seama că volumul de muncă pentru analiza acestor dosare este unul foarte mare. De fapt, aşa cum sublinia la sfârşitul săptămânii trecute Sergiu Oprescu, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), sistemul bancar a primit în ultimele două săptămâni un volum de cereri de creditare echivalent cu cel pe care sistemul bancar îl primeşte în mod normal în şase luni. Logic, să procesezi în două săptămâni cererea de creditare din 6 luni este puţin mai greu decât să creşti precum Făt Frumos într-o lună cât alţii într-un an. Este clar atunci că, un volum de cerere atât de ridicat necesită ceva timp de procesare şi nu poate fi făcut de pe o zi pe alta.

Aşa cum explică şi Tiberiu Moisă, „Există un formalism al documentaţiei, aşa cum există peste tot unde avem de-a face cu mecanisme de finanţare garantate de stat. Documentaţia de semnat este destul de mare, mai ales pentru o firmă de dimensiuni mici care nu s-a confruntat până acum cu aşa ceva. Tocmai de aceea, ofiţerii noştri de credite au devenit şi consilieri ai celor care îşi întocmesc documentaţia pentru un astfel de credit”. De aceea, Banca Transilvania, şi nu numai, încearcă să găsească metode de simplificare a modelelor de analiză şi aprobare a dosarelor, chiar dacă, uneori trebuie să apeleze la paradigma de creditare a persoanelor fizice.

Pe de altă parte, Cristian Sporiş, vicepreşedintele Raiffeisen Bank, arată că, de multe ori pretenţiile IMM-urilor la creditare sunt exagerate. „De cele mai multe ori, antreprenorii aplică pentru sume care sunt mult mai mari decât afacerea lor. Nu iau în calcul faptul că sunt bani publici şi că acordarea lor trebuie să urmeze linia de business a companiei. Avem, de exemplu, 230 de cereri de creditare pe IMM Invest care depăşesc 1,05 miliarde de lei doar ele. Firmele ar trebui să înţeleagă că aceşti bani nu sunt daţi ca şi grant, ci sunt ajutor de stat”, precizează Cristi Sporiş. El precizează că băncile comerciale nu vor face rabat de la analiza financiară a firmei şi fiecare dosar va fi analizat în funcţie de afacerea pe care o dezvoltă şi capacităţile business-ului respectiv de a-şi rambursa împrumuturile.

Despre calitatea afacerii şi rambursarea creditului, cam acelaşi lucru spune şi Tiberiu Moisă: „Toate costurile împrumutului vor fi suportate de calitatea afacerii. Dobânzile sunt subvenţionate de stat doar până la sfârşitul anului. Nu vom face rabat la calitatea afacerii desfăşurată de fiecare IMM şi de aceea e foarte importantă anliza dosarului de credit”. Ce vrea să spună de fapt vicepreşedintele Băncii Transilvania? „Calitatea afacerii va suporta toate costurile împrumutului”! Da, deoarece, spre deosebire de un împrumut normal, creditul prin IMM Invest, în caz de întârziere la rate sau nerambursare a creditului nu se supune prevedrilor existente în Codul Civil ca un credit obişnuit contractat de la bancă, ci este supus Codului de Procedură Fiscală, ceea ce presupune că, în caz de faliment sau executare silită, Ministerul Finanţelor se poate îndrepta cu executarea împotriva firmei şi a activelor ei, împotriva administratorului acesteia şi împotriva activelor personale ale acestuia şi, bineînţeles, împotriva acţionarului majoritar şi a averii personale a acestuia.

Dobânzi pierzătoare

Şi nu în ultimul rând, mai există un argument, nespus şi nerecunoscut de nici o bancă: creditul prin IMM Invest este unul foarte avantajos pentru firme, dar nu la fel de avantajos pentru bănci. Mai exact, potrivit legii, după perioada de graţie când IMM-urile nu plătesc nici o dobânda la credit, ea fiind plătită de stat prin ajutor de stat aprobat de UE, firmele vor trebui să plătească dobânda către bănci, dobândă care este Robor la 3 luni plus 2% sau 2,5% în funcţie de tipul de credit şi de IMM. Dacă ne uităm pe statisticile BNR, media dobânzilor practicate de băncile comerciale în relaţia cu IMM-urile este de 5,76%, comparativ cu un 4,43% cât ar fi la ora actuală dobânda unui credit prin IMM Invest.

În plus, creditele garantate de stat, cum sunt şi cele prin IMM INvest au două tipuri de comisioane anuale: cel către Ministerul Finanţelor de 2,3% şi cel către FNGCIMM de 2,95% din soldul anual al creditului. De aceste tipuri de comisioane creditele IMM Invest sunt scutite. În concluzie, dobânzi mai mici, comisioane mai mici! Împreună aduc un credit cu profit mai mic sau chiar zero în condiţii de pandemie. Băncile comerciale …nu prea au de ce să fie interesate de vânzarea unui produs care nu produce profit. Poate doar dacă volumul este atât de mare încât să acopere cheltuielile logistice ale fiecărei bănci. 

Pe fluxul băncilor partenere au fost aprobate peste 5.000 de credite, urmând a fi încărcate şi transmise către FNGCIMM în zilelele următoare, iar un număr de 451 de credite în valoare de 332,199,194.00 lei au fost deja transmise catre FNGCIMM pentru acordarea garanţiei în nume şi cont stat, precum şi a ajutorului de stat. Doar 12 bănci au credite încarcate în aplicaţie online, dar ne aşteptăm în zilele următoare ca toate cele 22 de bănci partenere să înceapă să încarce în aplicaţie şi să transmită masiv solicitări de garantare.

În prima etapă,  FNGCIMM a declarat eligibile un număr de 58.525 de IMM-uri şi a transmis către cei 22 de finanţatori parteneri un număr de 53.063 solicitări, respingând un număr de 132 aplicanţi care nu îndeplineau condiţiile de eligibilitate ale programului. Un numar de 5330 de cereri aflate în aplicatia www.imminvest.ro se află în diferite faze de analiză a eligibilităţii sau sunt în stadiu de solicitare clarificări.

Te-ar mai putea interesa și
Iohannis spune că va invita partidele la consultări când va exista o propunere de premier
Iohannis spune că va invita partidele la consultări când va exista o propunere de premier
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că va invita partidele la consultări la Palatul Cotroceni când va exista o claritate privind persoana care va fi propusă pentru funcţia de......
Comisia Europeană va introduce etichete ale emisiilor avioanelor care zboară în Europa sau în afara ei
Comisia Europeană va introduce etichete ale emisiilor avioanelor care zboară în Europa sau în afara ei
Comisia Europeană a adoptat, azi, un regulament de instituire a unei etichete a emisiilor generate de zboruri (FEL), care ...
Mario Iorgulescu, condamnat de 8 ani și 8 luni de închisoare de Curtea de Apel București. Decizia este definitivă
Mario Iorgulescu, condamnat de 8 ani și 8 luni de închisoare de Curtea de Apel București. Decizia este definitivă
Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat miercuri pe Mario Iorgulescu la opt ani şi opt luni închisoare cu executare pentru ...
SLN nu e de acord cu concedierea a 295 de angajați ai Șantierului Naval Mangalia
SLN nu e de acord cu concedierea a 295 de angajați ai Șantierului Naval Mangalia
Sindicatul Liber Navalistul (SLN) îşi exprimă ferm dezacordul faţă de decizia administratorilor Damen Shipyards Mangalia ...