România a cerut doar în martie rambursarea a 380 de milioane de euro fonduri UE
„În luna martie au fost transmise Comisiei Europene documentele pentru rambursarea a peste 388 de milioane de euro. Din această sumă au intrat în ţară, tot în luna martie, fonduri de peste 44 de milioane de euro pe Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane. Schimb sistemul pentru ca lucrurile să se mişte cu viteză, ceea ce va duce la accelerarea ratei de absorbţie”, a declarat Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, în comunicat.
Cea mai mare sumă, de peste 150 de milioane de euro, a fost solicitată pentru Programul Operaţional Regional. În acelaşi timp, pentru Programul Operaţional Sectorial Mediu au fost trimise documente pentru rambursarea a aproape 135 de milioane de euro, pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane – aproape 103 milioane de euro, iar pentru Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative – peste 0,5 milioane de euro.