Doar patru bănci din Europa erau conduse de femei în 2022

Femeile sunt în continuare subreprezentate în poziţiile de senior management la băncile europene, potrivit unui raport publicat luni care scoate în evidenţă faptul că nouă bănci nu aveau nicio femeie în board-ul lor superior, transmite Bloomberg.
AGERPRES - lun, 11 sept. 2023, 15:53
Doar patru bănci din Europa erau conduse de femei în 2022

Doar 23% din poziţiile de manageri de nivel executiv la băncile europene erau ocupate de femei în 2022, arată un studiu realizat de agenţia de rating DBRS Morningstar. În plus, este vorba de un procentaj care nu a suferit modificări în ultimii doi ani.

Când vine vorba de poziţiile de CEO, doar patru din cele 62 de bănci europene analizate aveau o femeie în postul de director general în 2022. Chiar dacă au existat presiuni pentru o mai mare diversitate de gen la vârful companiilor, iar unele ţări au introdus chiar şi cote pentru femei în board-urile companiilor, este încă o raritate să vezi egalitate între femei şi bărbaţi la eşaloanele de vârf ale industriei europene de servicii financiare.

Grupul bancar german Deutsche Bank AG a fost urmărit cu atenţie specială în acest an, în condiţiile în care are probleme cu păstrarea femeilor talentate după demisiile membrei în Consiliul de Administraţie Christiana Riley şi a directoarei pentru operaţiunile de private banking din Asia, Jin Yee Young. De asemenea, Claire Peel, directoarea financiară de la DWS Group, un manager de active controlat de Deutsche Bank, precum şi Fiona Bassett, directorul de investiţii de la DWS Group, au demisionat şi ele în acest an.

În 2022, femeile ocupau 38% din totalul poziţiilor din board-urile băncilor europene, un progres uşor faţă de 36% în 2021, arată autorii studiului. Anul trecut, Uniunea Europeană a impus ţinta ca femeile să deţină cel puţin 33% din toate poziţiile de director în board în luna iunie 2026 şi ţările membre urmează să introducă penalităţi pentru nerespectarea obiectivului.

„Unul din principalele argumente în favoarea impunerii de cote de gen în board-urile companiilor este acela că o pondere mai mare a femeilor în board ar trebui să atragă mai multe femei talentate în companie şi să crească prezenţa femeilor la toate nivelele echipei manageriale şi în forţa de muncă. Pe baza analizei noastre, am găsit o corelaţie pozitivă între prezenţa femeilor în board şi la nivel executiv, ceea ce sugerează că o pondere mai mare a femeilor în Consiliul director are un impact pozitiv asupra numărului de femei care au poziţii de executive”, subliniază analiştii Charlotte Cervin şi Elisabeth Rudman.

În Spania trei din cele mai mari bănci au femei în poziţiile de top, inclusiv Ana Botin, care este preşedinte la Banco Santander, şi Maria Dolores Dancausa, care este CEO la Bankinter. La începutul acestui an, Banco Bilbao Vizcaya Argentaria SA a desemnat-o pe Luisa Gomez Bravo în postul de director financiar.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Din luna iunie se va circula pe întreaga secțiune 5 – șeful CNAIR
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Din luna iunie se va circula pe întreaga secțiune 5 – șeful CNAIR
Ultimii kilometri (14,57 km) ai secțiunii 5 a Autostrăzii A1 Sibiu - Pitești se apropie de finalizare, spune ministrul interimar al Transporturilor Sorin Grindeanu. Din luna iunie (2025) se va......
O nouă maşină chinezească ieftină care vrea să cucerească Europa. Cum arată BYD Dolphin Surf, cât costă şi ce autonomie are
O nouă maşină chinezească ieftină care vrea să cucerească Europa. Cum arată BYD Dolphin Surf, cât costă şi ce ...
Producătorul chinez de automobile electrice BYD a lansat miercuri, la Berlin, modelul low-cost Dolphin Surf, care a devenit ...
Legile controversate ale lui Viktor Orban au mobilizat un grup de europarlamentari care vor blocarea totală a finanţării pentru Ungaria
Legile controversate ale lui Viktor Orban au mobilizat un grup de europarlamentari care vor blocarea totală a finanţării ...
Interzicerea marşurilor LGBT şi un proiect de lege care va permite sancţionarea ONG-urilor finanţate din străinătate ...
The Group a împlinit 20 de ani; publicitatea este creație!
The Group a împlinit 20 de ani; publicitatea este creație!
Agenția The Group, partener în România al Omnicom Group USA, aniversează 20 de ani de excelență profesională. Cu acest ...