BNR a decis majorarea dobânzii cheie la 2%, de la 1,75%

Banca Naţională a decis majorarea dobânzii depolitică monetară la 2%, de la 1,75%, şi a coridorului de referinţă dintre dobânzile active şi pasive din jurul dobânzii cheie la 1,00. Decizia băncii centrale urmează tendinţa impusă de băncile centrale din Europa şi de Est, precum şi deciziile Băncii Central Europene. Majorarea dobânzii BNR încearcă o contracarare a excaladărilor inflaţioniste, care sunt aşteptate pentru acest an să atingă nivelul de 10%.
Gabriela Ţinteanu - lun, 10 ian. 2022, 15:09
BNR a decis majorarea dobânzii cheie la 2%, de la 1,75%

Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât luni majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 2% pe an, de la 1,75% pe an, începând cu data de 11 ianuarie 2022, şi păstrarea controlului ferm asupra lichidităţii de pe piaţa monetară, informează banca centrală.

„Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în şedinţa de astăzi, 10 ianuarie 2022, a hotărât următoarele: majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 2,00 la sută pe an, de la 1,75 la sută pe an, începând cu data de 11 ianuarie 2022; extinderea coridorului simetric format de ratele dobânzilor facilităţilor permanente în jurul ratei dobânzii de politică monetară la 1,00 punct procentual, de la ą0,75 puncte procentuale; astfel, începând cu 11 ianuarie 2022 rata dobânzii aferente facilităţii de creditare (Lombard) se majorează la 3,00 la sută pe an, de la 2,50 la sută pe an, iar rata dobânzii pentru facilitatea de depozit se menţine la 1,00 la sută pe an”, se precizează într-un comunicat al BNR remis luni AGERPRES.

Totodată, BNR a hotărât, în şedinţa de luni, păstrarea controlului ferm asupra lichidităţii de pe piaţa monetară şi menţinerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.

Despre posibilele decizii ale BNR şi impacxtul lor asupra pieţei, Economica.net a scris aici.

Pe 9 noiembrie 2021, Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,75% pe an, de la 1,50% pe an, începând cu data de 10 noiembrie 2021, şi păstrarea controlului ferm asupra lichidităţii de pe piaţa monetară, informează banca centrală.

Totodată, s-a decis extinderea coridorului simetric format de ratele dobânzilor facilităţilor permanente în jurul ratei dobânzii de politică monetară la 0,75 puncte procentuale, de la 0,50 puncte procentuale. Astfel, începând cu 10 noiembrie 2021, rata dobânzii aferente facilităţii de creditare (Lombard) se majorează la 2,50% pe an, de la 2% pe an, iar rata dobânzii pentru facilitatea de depozit se menţine la 1% pe an.

Te-ar mai putea interesa și
60 de noi contracte pentru instalarea de fotovoltaice la primării din Fondul de Modernizare. S-a ajuns la investiții totale de 2 miliarde de lei
60 de noi contracte pentru instalarea de fotovoltaice la primării din Fondul de Modernizare. S-a ajuns la investiții totale ...
Un număr de 60 de noi contracte pentru construirea de parcuri fotovoltaice în comunităţile locale au fost semnate, vineri, cu primării şi entităţi publice din întreaga ţară, suma......
Iranul şi SUA vor avea o nouă rundă de negocieri asupra programului nuclear, divergenţele se menţin
Iranul şi SUA vor avea o nouă rundă de negocieri asupra programului nuclear, divergenţele se menţin
SUA şi Iranul au avut sâmbătă în Oman a treia rundă de negocieri asupra programului nuclear iranian, discuţii care ...
Trump crede că Putin îl „duce cu vorba” în privinţa încheierii războiului în Ucraina şi îl ameninţă cu noi sancţiuni
Trump crede că Putin îl „duce cu vorba” în privinţa încheierii războiului în Ucraina şi îl ameninţă ...
Preşedintele rus Vladimir Putin "probabil nu vrea să oprească războiul" în Ucraina şi "mă duce cu vorba", a scris ...
Preşedintele german temperează aşteptările de la întâlnirile politice desfăşurate în marja funeraliilor Papei Francisc
Preşedintele german temperează aşteptările de la întâlnirile politice desfăşurate în marja funeraliilor Papei Francisc
Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a recomandat sâmbătă să nu fie exagerate aşteptările cu privire la rezultate ...