Dobriţoiu: Vom face o analiză tehnică a tuturor aparatelor MIG 21 Lancer

Ministrul Apărării Naţionale, Corneliu Dobriţoiu, a declarat marţi pentru AGERPRES că în ceea ce priveşte revitalizarea avioanelor MIG 21 Lancer, mai întâi se va face o analiză tehnică a tuturor aparatelor de zbor şi abia apoi se va putea spune câte dintre ele mai pot fi reparate şi de câţi bani este nevoie.
Economica.net - mie, 24 oct. 2012, 05:42
Dobriţoiu: Vom face o analiză tehnică a tuturor aparatelor MIG 21 Lancer

Totodată, Dobriţoiu a spus că sumele alocate procesului de revitalizare depind de „disponibilităţile financiare ale Guvernului”.

„Depinde de disponibilităţile financiare ale Guvernului. Noi am prezentat toate provocările care au survenit ca urmare a întârzierii adoptării unei decizii la nivel înalt privind achiziţia avionului multirol. Vom face o analiză tehnică a tuturor aparatelor. Ele erau multe, au rămas puţine, dar suficiente, deocamdată, ca să satisfacem cerinţele operaţionale pentru misiunile de poliţie aeriană în spaţiul aerian românesc. Nu putem să dăm un ordin de mărime până când nu vom evalua starea tehnică a tuturor aparatelor”, a completat ministrul Apărării.

În ceea ce priveşte parada de 1 Decembrie, Dobriţoiu a reafirmat că nu sunt bani alocaţi pentru acest eveniment, dar că premierul Victor Ponta „va identifica nişte resurse din fondul de rezervă al Guvernului”.

„Anul trecut, parada ne-a costat un milion de euro. Anul acesta am ajuns la o singură concluzie, de comun acord în Guvern, să reducem costurile pentru că este o perioadă foarte grea de austeritate, iar noi ne chinuim din răsputeri să economisim fiecare leuţ. Nu avem niciun leu alocat. Se pare că premierul va identifica nişte resurse din fondul de rezervă al Guvernului, aşa am aflat şi eu, tot din presă. Urmează ca această problemă să o discutăm în detaliu după terminarea festivităţilor legate de Ziua Armatei”, a spus Dobriţoiu.

El a afirmat că pentru parada militară dedicată Zilei Naţionale va fi asigurat strictul necesar pentru ca defilarea terestră să se desfăşoare în condiţii normale.

„Trebuie cheltuit la minimum cu putinţă în aşa fel încât să asigurăm prezenţa oamenilor în piaţă, să asigurăm o defilare pe jos şi alte manifestări dedicate Zilei Naţionale. Nu pot să estimez cât ne-ar costa decât în momentul în care agreem de comun acord, la nivelul Guvernului, cu Preşedinţia, cu Parlamentul, anvergura activităţilor. Abia atunci le putem comensura în bani. În ceea ce priveşte parada, dacă nu vom avea tehnică, cu certitudine vor fi nişte lucruri noi. Tehnica nu cred că va defila pentru că ea implică nişte costuri foarte mari. Dacă nu mă înşeală memoria, un tanc consumă 3,3 litri de motorină pe kilometru”, a explicat Dobriţoiu.

Ministrul Apărării Naţionale a participat, marţi, la vernisajul expoziţiei „Armata României în al Doilea Război Mondial” şi concertul de gală dedicat Zilei Armatei României.

Te-ar mai putea interesa și
Anunț surpriză: Un gigant din Africa de Sud vrea să intre pe piața imobiliară din România
Anunț surpriză: Un gigant din Africa de Sud vrea să intre pe piața imobiliară din România
Hyprop, un dezvoltator sud-african de centre comerciale, a lansat o ofertă voluntară de achiziție a acțiunilor MAS, care a dezvoltat mai multe malluri și parcuri de retail în România alături......
Comisia Europeană a început o anchetă împotriva a patru platforme pornografice, din cauza suspiciunii că nu iau suficiente măsuri de împiedicare a accesului minorilor la conținut
Comisia Europeană a început o anchetă împotriva a patru platforme pornografice, din cauza suspiciunii că nu iau suficiente ...
Uniunea Europeană a anunţat marţi lansarea unei anchete împotriva platformelor pornografice Pornhub, Stripchat, XNXX, ...
Compania de consiliere economică și juridică RisCo și-a deshis un sediu nou în Piatra Neamț
Compania de consiliere economică și juridică RisCo și-a deshis un sediu nou în Piatra Neamț
Platforma de analiză financiară și juridică RisCo.ro anunță că și-a deschis un nou sediu, la Piata Neamț deschiderea ...
Șeful UniCredit Andrea Orcel respinge speculațiile potrivit cărora banca este interesată de preluarea Generali
Șeful UniCredit Andrea Orcel respinge speculațiile potrivit cărora banca este interesată de preluarea Generali
Şeful UniCredit SpA, Andrea Orcel, a exclus marţi posibilitatea ca banca să-şi facă planuri legate de Assicurazioni ...