Document oficial al Guvernului: Absorbţie zero a fondurilor europene structurale pentru 2014-2020

Un memorandum discutat în şedinţa de Guvern de ieri arată că absorbţia fondurilor structurale din ciclul financiar 2014-2020 este 0%. În acest memorandum Executivul îşi asumă nişte previziuni de plăţi pe care să le trimită spre decontare Comisiei Europene în acest an. Este o procedură pe care oficialii CE o cer tuturor statelor membre pentru a-şi calibra bugetul în funcşie de nevoile fiecărui stat, scrie Capital.ro.
Economica.net - J, 28 iul. 2016, 07:38
Document oficial al Guvernului: Absorbţie zero a fondurilor europene structurale pentru 2014-2020

România a pierdut startul la absorbţia fondurilor europene. Primul avertisment l-a făcut Corina Creţu, comisar european pentru Dezvoltare Regională în luna mai. ”Suntem în programul 2014-2020 şi avem 0% absorbţie pentru acest exerciţiu bugetar. În opinia noastră, a Comisiei Europene, credem că deja vremea dezbaterilor ar fi trebuit să treacă şi să trecem la implementarea proiectelor. România se află deja într-o mare întârziere, absorbţia în actualul cadru financiar este minimă, iar numărul de proiecte noi şi al operaţiunilor aprobate este mult prea mic. Ştim cu toţii câtă nevoie avem de autostrăzi, de căi ferate moderne, de spitale noi. Şi trebuie să recunoaştem că, din punct de vedere al absorbţiei fondurilor europene, lucrurile nu merg cum trebuie. Ritmul dezvoltării de proiecte şi al absorbţiei fondurilor trebuie accelerat”, declara, în urmă cu două luni Corina Creţu. Astăzi, lucrurile nu s-au schimbat foarte mult.

Un memorandum semnat de trei miniştri şi un vicepremier a fost discutat şi aprobat ieri în şedinţa de Guvern, după ce Comisia de Buget a UE a solicitat autorităţilor române transmiterea, până la finalul luinii iulie a prognozelor aplicaţiilor de plată pentru 2016 şi 2017 atât pentru perioada de programare 2007-2013 cât şi pentru 2014-2020. Asta înseamnă că cei de la UE vor să ştie cât estimăm că vom cheltui din bugetul alocat fiecărui program operaţional în acest an şi în 2017. Bani nu înseamnă că intră neapărat în acest an în contul României, însă înseamnă că trimitem cereri de plată pe mai multe programe operaţionale care vor fi înregistrate pentru 2016 de UE. Previziunile se fac pe baza contractărilor pe care autorităţile de management le-au făcut sau urmează să le facă în perioada imediat umrătoare. penuur 2017 însă, când nu vor mai fi la guvernare, ţintele pentru volumul cererilor de plată pe care Executivul se angajează să le trimită celor de la Comisia Europeană e unul foarte mare. Chiar dacă, până în noiembrie vor reuşi să contracteze şi să factureze proiecte plăţile către UE nu se pot trimite atâta timp cât sistemul informatic nu este acreditat. Citeşte mai departe pe Capital.ro

Te-ar mai putea interesa și
BNR scoate pe piață o nouă monedă. Are valoarea de 1 leu
BNR scoate pe piață o nouă monedă. Are valoarea de 1 leu
Banca Națională a României (BNR) lansează în circuitul numismatic o monedă comemorativă ”Anul Cardinalului Iuliu Hossu”. Valoarea nominală a monedei este de 1 leu și este din tombac......
Primarul Negoiță scoate din nou la închiriat Hala Laminor. Cât vrea pe construcția-gigant din sectorul 3 al Capitalei
Primarul Negoiță scoate din nou la închiriat Hala Laminor. Cât vrea pe construcția-gigant din sectorul 3 al Capitalei
Algorithm Construcții S3 SRL, compania aflată în subordinea Primăriei Sectorului 3, lansează o procedură de selecție ...
Odiseea vânzării Commerzbank. Un oficial al băncii germane i-a spus directorului UniCredit să vândă acţiunile şi să plece acasă
Odiseea vânzării Commerzbank. Un oficial al băncii germane i-a spus directorului UniCredit să vândă acţiunile şi ...
Încercarea recentă a grupului bancar UniCredit de a obţine aprobarea pentru o fuziune cu Commerzbank l-a făcut pe un ...
Grevă generală în România? Cartel Alfa anunţă că se strâng semnături. Hossu anunţă proteste masive în toamnă
Grevă generală în România? Cartel Alfa anunţă că se strâng semnături. Hossu anunţă proteste masive în toamnă
Sindicatele au început strângerea de semnături pentru declanşarea grevei generale, iar din toamnă marea majoritate a ...