Dodon: România nu va putea niciodată înghiţi Republica Moldova. Îi va provoca indigestie

Preşedintele de la Chişinău, Igor Dodon, a reiterat că nu poate să fie admisă o unire cu România, susţinând necesitatea declarării în afara legii a cetăţenilor care se pronunţă împotriva statalităţii Moldovei, adică pentru unirea cu România, transmite Agora citată de News.ro.
Economica.net - Dum, 03 sept. 2017, 13:19
Dodon: România nu va putea niciodată înghiţi Republica Moldova. Îi va provoca indigestie

De asemenea, preşedintele socialist a recurs la o metaforă pentru a-şi explica opoziţia faţă de unire, precizând că România va suferi de ”indigestie” dacă va încerca să ”înghită” Republica Moldova, scrie News.ro.

El a explicat că scenariul unei uniri înseamnă un război civil în Republica Moldova, iar ”indigestia” se referă la lichidarea statului român, întrucât ”mai sunt alţii care nu sunt prea bucuroşi că fac parte din România”.

”Noi ne-am pronunţat cu un proiect de lege, propunem acelaşi lucru care există în România – cei care se pronunţă deschis pentru lichidarea statului românesc sunt consideraţi în afara legii. Sunt interzişi, sunt arestaţi etc. Noi trebuie să facem acelaşi lucru”, a declarat într-un discurs liderul de la Chişinău.

Dodon a avertizat că în 2018 se va încerca destabilizarea situaţiei din ţară prin organizarea de evenimente dedicate aniversării a o sută de ani de la Marea Unire, precum şi de la unirea din 27 martie 1918 a Basarabiei cu Regatul României.

”Atunci când câteva mii de cetăţeni români vor încerca să treacă în marş de la frontieră până în Chişinău, iar zecilor, miilor şi milioanelor de cetăţeni… acest lucru nu le place, ei ar putea răspunde cu unele acţiuni. În legătură cu acest lucru, nu avem nevoie de destabilizarea situaţiei”, a declarat preşedintele Republicii Moldova.

Te-ar mai putea interesa și
MAE: Nouă cetăţeni români – evacuaţi de pe insula Mayotte cu o aeronavă militară franceză
MAE: Nouă cetăţeni români – evacuaţi de pe insula Mayotte cu o aeronavă militară franceză
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că nouă cetăţeni români care se aflau în insula Mayotte în urma producerii ciclonului Chido au fost evacuaţi la bordul unei aeronave......
RETROSPECTIVĂ 2024 Agricultura României „pârjolită” de secetă în 2024
RETROSPECTIVĂ 2024 Agricultura României „pârjolită” de secetă în 2024
Agricultura românească a fost marcată în 2024 de fenomene climatice extreme: temperaturi record, secetă pedologică ...
Donald Trump se plânge de tarife şi ameninţă că va cere restituirea Canalului Panama
Donald Trump se plânge de tarife şi ameninţă că va cere restituirea Canalului Panama
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, s-a plâns sâmbătă de tarifele "exorbitante" şi de gestionarea Canalului Panama ...
PAM denunţă respingerea de către Israel a majorităţii solicitărilor sale de a livra alimente în nordul Fâşiei Gaza
PAM denunţă respingerea de către Israel a majorităţii solicitărilor sale de a livra alimente în nordul Fâşiei Gaza
Programul Alimentar Mondial (PAM) a denunţat duminică faptul că, din luna octombrie, a cerut Israelului de 101 ori să ...