Doi antreprenori români cu afaceri în agricultură cumpără cale ferată de la CFR
Grupul Rod Bun, un business de aproximativ 70 de milioane de euro în 2013 din industria producerii de cereale, procesare, trading şi zootehnie, a decis să cumpere liniile CFR dezafectate pentru a-şi putea transporta cu costuri minime cerealele către portul Constanţa. Compania, deţinută de oamenii de afaceri Daniel Muntean şi Alexandru Iancu a achiziţionat deja 2 km de cale ferată în zona Sighişoara, aproape de baza Mureni, unde compania are o staţie de condiţionare sămânţă cereale, o capacitate de stocare marfă de 500 de tone şi un centru de achiziţii cereale. De asemenea, urmează să mai achiziţioneze cel puţin 20 de km de cale ferată ce deserveşte baza de depozitare de la Berzovia, Caraş Severin, unde există unul dintre cele mai importante centre de achiziţiide cereale din regiune. Compania mai deţine alte două baze în judeţul Brăila, şi a investit anul trecut peste 7 milioane de euro în linii tehnologice.
Cumpără cale ferată dezafectată la preţ de fier vechi
„Suntem în faza de dezvoltare a companiei. Facem investiţii mari inclusiv în achiziţionarea de căi ferate pe care le folosim pentru a ne lega la noul coridor Pan European care este deviat. Practic, dacă nu am face aceste achiziţii bazele noastre şi-ar pierde din valoare, ar trebui să transportăm marfa către alte gări, mai îndepărtate şi să plătim sume importante pentru închirierea rampelor de încărcare”, a explicat pentru ECONOMICA.NET Bota Petru, director executiv în cadrul bazei de procesare Mureni, din judeţul Mureş. Potrivit acestuia, Grupul Rod Bun va cumpăra şi alte căi ferate dezafectate, în cazul în care acestea sunt situate în apropierea bazelor companiei. „CFR tot trebuie să le dezafecteze. Noi le cumpărăm la preţ de fier vechi şi le reamenajăm”, mai spune directorul Rod Bun, conform căruia compania foloseşte trenuri închiriate de la Grup Feroviar Român, deţinut de omul de afaceri Gruia Stoica.
Planuri de extindere
RodBun, o companie cu o istorie de 11 ani, administrează în jur de 17.800 de hectare de teren în toată ţara, luate în arendă, şi are o producţie de seminţe de cereale de aproximativ 17.000 de tone. Planurile sunt însă mult mai ambiţioase. „Estimăm că până la finele acestui an vom creşte suprafaţa cu încă 50%, şi anul viitor să o dublăm. Suntem în etapa în care identificăm terenuri. Luăm şi suprafeţe mai mici cu scopul de a le comasa”, mai spune Bota. Totodată, compania este în curs de a finaliza lucrările la o fabrică de făină concentrată la Năvodari.
Compania are peste 260 de angajaţi şi a raportat anul trecut afaceri nete în valoare de 30,5 milioane de lei şi un profit net de 3,7 milioane de lei.