Doi constructori, eliminaţi din cursa pentru lărgirea unui drum naţional din cauza abaterilor din alte contracte cu statul

Doi constructori au fost descalificaţi de către CNAIR din cursa pentru lărgirea la patru benzi a unui drum naţional, din cauză că şi-ar fi încălcat obligaţiile din contractele cu alte instituţii ale statului.
Economica.net - mie, 07 feb. 2018, 22:08
Doi constructori, eliminaţi din cursa pentru lărgirea unui drum naţional din cauza abaterilor din alte contracte cu statul

Constructorul român Delta ACM 93 şi spaniolii de la Copisa au fost descalificaţi în cadrul licitaţiei pentru lărgire la patru benzi a DN7 Titu – Bâldana.

Motivul: cele două firme nu şi-ar fi respectat obligaţiile din alte contracte de achiziţii publice. Spre exemplu, CFR SA în cazul Copisa.

Nemulţumiţi de decizia CNAIR, cei doi constructori s-au adresat ulterior Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC). Pe 2 februarie, CNSC le-a respins însă contestaţiile.

Pentru că se consideră nedreptăţiţi, spaniolii de la Copisa vor să atace decizia CNSC la Curtea de Apel Bucureşti, au spus pentru ECONOMICA.NET reprezentanţi ai constructorului.

Aceştia au explicat că în cazul contractului cu CFR SA s-a emis o factură de penalizare pentru depăşire de termen, pe care au contestat-o însă în instanţă iar cauza nu a fost încă soluţionată.

Reprezentanţii Delta ACM 93 nu au putut fi contactaţi până la momentul publicării articolului. În documentul depus la CNSC au menţionat însă că au contestat în instanţă decizia de reziliere a contractului şi documentul constatator „abuziv şi nelegal” emis în cazul lor, pentru „subcontractarea unei părţi din lucrare fără autorizarea autorităţii contractante”.

CNAIR a lansat pe 27 iulie 2017 licitaţia pentru „Proiectare şi execuţie Lărgire la 4 benzi DN 7 Bâldana – Titu km 30+950 – 52+350”.

Pe 10 octombrie au fost deschise cele şapte oferte depuse pentru contractul estimat la 210 milioane de lei.

1. Asocierea Copisa Constructora Pirenaica SA – Copisa Construcții SRL

2. Asocierea Delta Antrepriza de Construcții și Montaj 93 SA – Aleandri SpA – Luca Way SRL

3. Asocierea Dimar SRL – Europea 92 SpA

4. Asocierea Euro Construct Trading 98 SRL – Artera Blue SRL

5. Asocierea Pezzella Raffaele Filiala București SRL – La Rocca Societa Cooperativa – TR Costruzioni SRL – Costruzioni Generali Sud SRL – Monti Consult SRL – Global Service Proiect SRL

6. Porr Construct SRL

7. Tirrena Scavi SpA

Contractul este unul de tip FIDIC Galben și are o durată de 84 de luni din care 4 luni proiectare, 20 luni execuţie şi minim 60 luni perioada de garanţie a lucrărilor. Garanţia poate fi extinsă la 84 luni, în funcţie de ofertanta din cadrul factorilor de evaluare.

Sectorul de drum Bâldana-Titu este cuprins în Master Planul General de Transport. Lărgirea la 4 benzi a DN 7, între localităţile Bâldana şi Titu, a fost solicitată inclusiv de marii operatori economici din județul Dâmbovița, care doresc o legătură rutieră modernizată cu municipiul Bucureşti. Printre aceştia se numără şi francezii de la Renault care au inaugurat pe 15 septembrie 2010 Centrul Tehnic Titu, al doilea centru de încercări al grupului din lume, ca mărime, având o suprafaţă de 350 de hectare.

Se prevede ca sumele pentru modernizarea acestui segment de drum naţional să fie asigurate din POIM 2014-2020.

Te-ar mai putea interesa și
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece mai mult timp aşa cum ne place, vin către voi cu o opţiune demnă de......
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar ...
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile ...
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea ...