Incidentul a avut loc, joi, în jurul orei 6.30, în timpul unei acţiuni la care participau poliţişti din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Ungheni şi luptători din cadrul Serviciului de Intervenţie Rapidă (SIR), potrivit Mediafax.
Poliţiştii au observat trei persoane care au încercat să fure motorină din rezervorul unui autotractor din Prahova, parcat la ieşirea din localitatea Ogra spre Iernut, iar luptătorii SIR le-au somat să se oprească. În acel moment, două dintre acestea au fugit pe un câmp înspre localitatea Dileu, iar a treia persoană a pornit cu autoturismul înspre localitatea Iernut.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Mureş, Livia Popa, a declarat că persoanele care au fugit pe câmp au fost găsite la marginea localităţii Cipău.
„Întrucât nici de această dată persoanele respective nu s-au supus somației legale, au fost trase mai multe focuri de armă în plan vertical, reușindu-se imobilizarea celor doi suspecţi – S.P., de 39 de ani, cu domiciliul în localitatea Valea Izvoarelor, judeţul Mureş, şi M.M., de 24 de ani, din Târgu Mureş„, a spus Popa.
Potrivit acesteia, pe numele primului suspect există un mandat de executare a unei pedepse de doi ani de închisoare pentru furt calificat în formă continuată, emis de Judecătoria Târgu Mureş.
Cei doi suspecţi au fost reţinuţi, iar cercetările continuă pentru identificarea celui de-al treilea.