Doi magistraţi, condamnaţi la trei ani de închisoare cu executare

Magistraţii Eugen Cojocaru şi Gheorghe Dumitru au fost condamnaţi, vineri, de instanţa supremă la trei ani de închisoare cu executare, iar Gheorghe Cerbeanu, Gabriela Ghiţă, Gheorghe Bucur şi Sterian Guli au primi pedepse cuprinse între doi şi doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare.
Economica.net - vin, 02 mart. 2012, 12:13

În dosarul privind fraudarea concursului pentru procurori şefi, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) l-a condamnat pe Eugen Cojocaru la trei ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă şi la doi ani de închisoare pentru instigare la permiterea accesului unor persoane la informaţii nedestinate publicităţii, instanţa dispunând ca procurorul să execute pedeapa cea mai grea, de trei ani de închisoare, potrivit Mediafax.

Procurorul Gheorghe Dumitru a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă, fiind achitat, în baza articolului 10 litera d din Codul de procedură penală, pentru aceeaşi infracţiune comisă în 18 octombrie 2007.

În cazul lui Gheorghe Bucur, instanţa a stabilit o pedeapsă de doi ani şi şase luni de închisoare, pentru complicitate la cumpărare de influenţă, pedeapsa acestuia fiind suspendată pe un termen de încercare de cinci ani. Gheorghe Bucur a fost achitat pentru trafic de influenţă.

Gheorghe Cerbeanu a primit o pedeapsă de doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare pentru două fapte de complicitate de cumpărare de influenţă, fiind achitat pentru o altă asemenea faptă din 18 octombrie 2007.

Fostul procuror general adjunct al României Gabriela Ghiţă a fost condamnată la doi ani de închisoare cu suspendare pentru permiterea accesului unor persoane la informaţii nedestinate publicităţii, în cazul acesteia judecătorii stabilind un termen de încercare de cinci ani.

Procurorul Sterian Guli a fost condamnat la doi ani de închisaore cu suspendare pentru instigare la fapta de permitere a accesului unor persoane la informaţii nedestinate publicităţii, termenul de încercare în cazul acestuia fiind tot de cinci ani.

Judecătorii au decis confiscarea sunei de 15.000 de euro de la procurorul Eugen Cojocaru, menţinând astfel sechestrul asigurător pus pe această sumă de procurorii anticorupţie în 2008.

Fiecare dintre aceştia trebuie să plătească 10.000 de lei cheltuieli judicare către stat.

Decizia poate fi atacată cu recurs la Completul de cinci judecători al instanţei supreme.

În acest dosar, Gheorghe Dumitru a fost acuzat de procurori de cumpărare de influenţă, Gheorghe Cerbeanu, judecător la Tribunalul Vâlcea, de complicitate la cumpărare de influenţă, Sterian Guli, fost şef al Parchetului Judecătoriei Urziceni, de instigare la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite şi Gheorghe Bucur, notar bucureştean, fost judecător la ICCJ şi fost membru al CSM, pentru trafic de influenţă şi complicitate la infracţiunea de cumpărare de influenţă.

Gabriela Ghiţă, care a fost şi preşedinte al comisiei de la examenul pentru numirea în funcţii de conducere a judecătorilor şi procurorilor, a fost acuzată de permitere a accesului unor persoane neautorizate la informaţii care nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite. Eugen Cojocaru a fost judecat pentru trafic de influenţă şi instigare la folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii în scopul obţinerii de foloase necuvenite.

Sterian Guli, Dumitru Gheorghe, Eugen Cojocaru, Gabriela Ghiţă şi Gheorghe Cerbeanu au fost suspendaţi din funcţii de către Consiliul Superior al Magistraturii.

Potrivit procurorilor, în noiembrie 2007, Eugen Cojocaru a pretins de la Gheorghe Dumitru 50.000 de euro pentru ca, prin influenţa de care se bucura asupra membrilor Comisiei de examinare a concursului pentru funcţii de procurori şefi, să-i determine pe aceştia să-i înlesnească lui Gheorghe Dumitru promovarea ca procuror general la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti.

Din suma pretinsă, Eugen Cojocaru a primit efectiv suma de 15.000 de euro, Gheorghe Dumitru fiind ajutat, în acest sens, de Gheorghe Cerbeanu şi Gheorghe Bucur.

În cursul lunilor octombrie – noiembrie 2007, Gheorghe Dumitru i-ar fi dat lui Bucur mai multe bunuri (băuturi alcoolice, vin şi whisky), pentru ca acesta, prin influenţa pretinsă asupra unor magistraţi, membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, să-i determine să intervină asupra membrilor Comisiei de examinare în scopul promovării examenului în funcţia de conducere vizată.

În urma concursului, Gheorghe Dumitru s-a plasat pe prima poziţie la examenul pentru promovarea în postul de procuror general la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti.

De asemenea, în noiembrie 2007, Sterian Guli, candidat pentru promovarea în funcţia de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, prin intermediul lui Eugen Cojocaru a obţinut de la Gabriela Ghiţă o parte din subiectele concepute pentru examenul scris al candidaţilor ce urma să se desfăşoare în 25 noiembrie 2007.

Potrivit DNA, Gabriela Ghiţă ar fi pus la dispoziţia lui Eugen Cojocaru informaţii strict confidenţiale, conţinând o parte din subiectele pentru examenul în cauză, pentru ca acesta să le furnizeze lui Sterian Guli. În această modalitate a fost dezavantajat celălalt candidat pentru funcţia respectivă, care nu a avut „şansa” să beneficieze de un astfel de ajutor, potrivit procurorilor.

La finalizarea concursului, Sterian Guli s-a plasat pe prima poziţie la examenul pentru promovarea în postul de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

La scurt timp după anunţarea rezultatului concursului, informaţii despre fraudarea acestuia au ieşit la iveală.

Te-ar mai putea interesa și
Compania sud-coreeană LIG Nex1 a fost eliminată din licitația organizată de MApN pentru achiziția de sistene de apărare antiaeriană
Compania sud-coreeană LIG Nex1 a fost eliminată din licitația organizată de MApN pentru achiziția de sistene de apărare ...
LIG Nex1 Co., o importantă companie sud-coreeană din sectorul apărării, a fost eliminată de la licitaţia pentru cumpărarea de sisteme de apărare antiaeriană cu rază scurtă şi foarte......
ANM: Temperaturile vor fi oscilante în majoritatea regiunilor până la sfârșitul anului. Precipitații în aproape toată țara până pe 27 decembrie
ANM: Temperaturile vor fi oscilante în majoritatea regiunilor până la sfârșitul anului. Precipitații în aproape toată ...
Regimul termic diurn va avea oscilaţii de la o zi la alta în majoritatea regiunilor, până spre sfârşitul acestui an, ...
Guvernul de la Atena se așteaptă ca turismul să aducă anul viitor Greciei venituri de peste 20 de miliarde de euro
Guvernul de la Atena se așteaptă ca turismul să aducă anul viitor Greciei venituri de peste 20 de miliarde de euro
Veniturile Greciei din turism ar urma să depăşească 20 miliarde de euro anul acesta, iar primele semne pentru anul viitor ...
Turcia dorește să încheie un acord de demarcație maritimă cu noile autorități din Siria
Turcia dorește să încheie un acord de demarcație maritimă cu noile autorități din Siria
Turcia îşi propune să încheie un acord de demarcaţie maritimă cu Siria după ce un guvern permanent va fi format la ...