Doi morţi şi un rănit grav într-un accident pe o platformă de extracţie a gazelor a GDF Suez

Două persoane au murit şi o alta a fost rănită grav, vineri dimineaţa, într-un accident survenit pe o platformă de extracţie a gazelor care aparţine GDF Suez, în Marea Nordului, a informat compania franceză, potrivit Reuters.
Economica.net - vin, 14 iun. 2013, 20:12
Doi morţi şi un rănit grav într-un accident pe o platformă de extracţie a gazelor a GDF Suez

‘La momentul producerii accidentului, platforma L5A nu se afla în funcţiune şi era depresurizată’, a indicat grupul francez într-un comunicat, în care a precizat că accidentul a avut loc ‘în timpul unor teste de presiune asupra unui echipament’.

‘La ora locală 09:50 (07:50 GMT), am primit un apel care ne informa că două persoane au decedat şi o a treia era grav rănită, în urma unui incident survenit în timpul unor teste asupra echipamentului platformei’, a declarat pentru agenţia franceză AFP un purtător de cuvânt al pazei de coastă, Peter Verburg.

Platforma în cauză se află la circa 100 km la nord-vest de oraşul Den Helder, în partea de nord-vest a Olandei. Şaisprezece persoane, între care şi cele trei victime, se aflau pe platformă la momentul accidentului.

Poliţia a ajuns la faţa locului pentru a ancheta circumstanţele accidentului.

Rănitul, un cetăţean olandez, a fost transportat la un spital din Leeuwarden (nord) cu elicopterul şi se află în stare ‘stabilă’.

Te-ar mai putea interesa și
Prețurile în Rusia au crescut cu 9,5% în decembrie 2024 și au continuat să crească și în 2025
Prețurile în Rusia au crescut cu 9,5% în decembrie 2024 și au continuat să crească și în 2025
Preţurile de consum în Rusia au crescut cu 9,52% în ritm anual în luna decembrie 2024, după un avans de 7,4% în ritm anual în 2023, arată datele statistice definitive publicate miercuri de......
Aproape 50 de europarlamentari i-au cerut șefei diplomației UE, Kaja Kallas, sancționarea platformelor online pentru interferențe în procesele democratice. Cazul României a fost adus și el în discuție
Aproape 50 de europarlamentari i-au cerut șefei diplomației UE, Kaja Kallas, sancționarea platformelor online pentru interferențe ...
Aproximativ 50 de europarlamentari i-au cerut într-o scrisoare şefei diplomaţiei europene, Kaja Kallas (foto), ca UE să ...
UE analizează varianta interzicerii treptate a importurilor de gaze naturale lichefiate din Rusia
UE analizează varianta interzicerii treptate a importurilor de gaze naturale lichefiate din Rusia
Uniunea Europeană analizează introducerea unor restricţii la importurile de aluminiu rusesc şi totodată o interzicere ...
ROBOT Industries lansează aparatul de curățenie CleanX R3 5-IN-1 AI Cleaning Robot
ROBOT Industries lansează aparatul de curățenie CleanX R3 5-IN-1 AI Cleaning Robot
Compania românească ROBOT Industries anunță lansarea noii linii de roboți de curățenie cu AI integrat CleanX R3 5-IN-1 ...