Doi terorişti, prinşi în România: Ei pregăteau un atentat în timpul Sărbătorilor

Doi bărbaţi suspectaţi că sunt afiliaţi organizaţiei teroriste Al Qaeda au fost prinşi de Serviciul Român de Informaţii şi expulzaţi din România. Ei pregăteau un atentat în perioada Sărbătorilor.
Economica.net - joi, 06 dec. 2012, 15:00
Doi terorişti, prinşi în România: Ei pregăteau un atentat în timpul Sărbătorilor

Cei doi cetăţeni străni pregăteau acţiuni teroriste, în timpul Sărbătorilor, potrivit purtătorului de cuvânt SRI. „Ei urmau să asigure suport pentru toată acţiunea, cu atât mai mult cu cât unul dintre ei deţine informaţii avansate în confecţionarea unor dispozitive explozibile”, a declarat acesta la România TV.

Ei sunt din Orientul Mijlociu şi se află de ceva vreme în atenţia Serviciului Român de Informaţii.

Un raport recent privind impactul terorismului în lume consideră, însă, România ca fiind una dintre cele mai ferite ţări de ameninţările teroriste de pe planetă. România, împreună cu alte 31 de ţări, sunt locuri în care nu au avut loc ameninţări teroriste în 2011.

Din cele 158 de ţări, România a fost una din cele 31 care nu au prezentat niciun risc terorist între 2002 şi 2011 şi unde ameninţarea este percepută ca fiind foarte scăzută.

Ţările cu risc cel mai mare sunt Pakistanul, India şi Afganistanul, care deţin 12%, 11% şi 10% din incidentele înregistrate la nivel global în perioada 2002-2009. Thailanda, cu 5%, dar şi Filipine şi Rusia, cu 4% fiecare, sunt, de asemenea, printre ţările cu risc ridicat.

La începutul lunii octombrie, Şeicul Omar Bakri, unul dintre liderii militanţi islamişti, declara că România, alături de Bulgaria, este o ţintă legitimă, argumentul fiind acela că cele două state participă cu trupe la războiul din Afganistan.

„Dar din cauza trupelor sale din Afganistan şi Irak şi din cauza colaborării sale militare cu Israelul, Bulgaria devine şi o ţintă legitimă. Noi credem că putem face atentate în inima Bulgariei. Putem să facem acest lucru şi în România şi în alte state. Asta depinde de tactica şi de strategia concretă”, a mai spus şeicul Omar Bakri.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...