Doi tineri au atacat un echipaj de poliţie. Oamenii legii au tras trei focuri de armă
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea, incidentul a avut loc în comuna Stoeneşti, cei doi tineri, care erau băuţi, făcând parte dintr-un grup de tineri. Cei doi s-au aşezat în faţa maşinii echipajului de poliţie, iar la un moment dat unul dintre ei a încercat să lovească un agent cu o ulucă.
„Poliţiştii au încercat să-i legitimeze, bărbaţii s-au opus, oamenii legii au folosit spray-ul lacrimogen, apoi au tras ân plan vertical trei focuri de avertisment, un poliţist a tras două focuri, celălalt un foc. Unul dintre agresori a luat o ulucă din gard şi a vrut să-l lovescă, pe la spate, pe unul dintre poliţişti. Celălalt a parat lovitura şi a fost lovit peste mână”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, subinspector Alina Teodorescu.
Cei doi tineri au fost reţinuţi pe baza de ordonanţă pentru 24 de ore sub acuzaţia de ultraj, iar marţi au fost prezentaţi la Judecătoria Horezu, magistraţii dispunând arestarea lor preventivă pentru 29 de zile.
Bărbaţii au fost duşi în arestul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea, iar poliţiştii nu au necesitat îngrijiri medicale în urma altercaţiei.