Dolarul a crescut în raport cu euro – date pentru miercuri, 29 iulie 2022

21 07. 2022
euro dolar

Moneda unică europeană a crescut cu aproximativ 2% în ultimele trei sesiuni de tranzacţionare, pe baza aşteptărilor că BCE ar putea oferi o majorare mare a dobânzii cheie, de 0,50 puncte procentuale, şi a unui articol al Reuters conform căruia gazoductul rus Nord Stream 1 se va redeschide la timp după încheierea perioadei de întreţinere, scrie News.ro.

”Euro a scăzut ieri (marţi n.r.) din cauza uşoarei posibilităţi ca BCE să ia în considerare o creştere de 0,50 puncte procentuale. Cred că aşteptările în acest sens au scăzut puţin în această dimineaţă (miercuri), mai ales odată cu criza energetică din nou în prima pagină”, a declarat John Doyle, vicepreşedinte pentru tranzacţii la Monex USA.

Uniunea Europeană le-a spus miercuri statelor membre să reducă consumul de gaz cu 15% până în martie, ca pas de urgenţă, după ce preşedintele Vladimir Putin a avertizat că livrările ruseşti trimise prin cea mai mare conductă de gaze către Europa ar putea fi reduse în continuare şi chiar s-ar putea opri, scrie News.ro.

Ambele evenimente – reuniunea BCE şi redeschiderea conductei Nord Stream 1 după o închidere de 10 zile – sunt programate joi, lăsând pieţele în aşteptare.

„Aşteptăm că BCE va creşte dobânda doar cu 0,25 puncte procentuale în această lună. Dar şansa unei surprize pozitive va menţine cursul EUR/USD agitat până la publicarea deciziei”, a spus Doyle.

Dolarul a scăzut miercuri cu aproximativ 0,52% faţă de euro, la 1,0168 dolari.

Moneda unică a fost supusă unei presiuni suplimentare miercuri, din cauza crizei politice din Italia, scrie News.ro.

Faţă de un coş de valute, dolarul a urcat cu 0,5% mai mare la 107,17, nu departe de maximul ultimelor două decenii, de 109,29, atins săptămâna trecută.

Dolarul a scăzut cu aproximativ 0,1% faţă de yen, la 138,27 yeni. Investitorii aşteaptă ca Banca Japoniei să-şi menţină politica monetară relaxată la o şedinţă de joi.

Lira sterlină a slăbit în raport cu dolarul, deoarece datele au arătat că inflaţia britanică a urcat la ce mai ridicat nivel din ultimii 40 de ani, dar doar puţin peste prognoză. Faţă de dolar, lira a scăzut cu 0,3% la 1,1961 dolari pe unitate.