Dolarul dă semne că s-a depreciat prea devreme şi prea repede – analiză

Economica.net
20 03. 2016
dolar_1_dolar_1_53274000

Moneda americană a trecut în această lună pe pierdere faţă de principalele valute, de la cea mai bună evoluţie în raport cu valutele respective în 2015.

În ultimii doi ani dolarul a înregistrat o evoluţie superioară faţă de majoritatea monedelor statelor dezvoltate dar şi ale ţărilor emergente mari, pe fondul creşterii economiEI americane şi a perspectivei ca Rezerva Federală (Fed) a Statelor Unite să majoreze dobânzile. Perspectivele economice mai bune din SUA contrastează cu încetinirea activităţilor în restul lumii.

Investitorii se întreabă însă în ultima perioadă dacă Statele Unite pot evita impactul avansului mai lent al economiei mondiale.

„Piaţa este tot mai neîncrezătoare că Fed va creşte dobânzile şi sunt nedumerit de acest lucru. Faptul că piaţa a abandonat dolarul atât de curând este preamatur”, consideră Greg Anderson, director pentru strategie valutară la nivel global la Bank of Montreal.

Bloomberg Dollar Spot Index, care măsoară evoluţia dolarului faţă de 10 valute importante, a atins vineri cel mai scăzut nivel după luna iunie.

Indicele privind soliditatea dolarului a coborât pe 17 martie la 24,7 puncte, cel mai redus nivel după 2012. Analiştii spun că un nivel sub 30 de puncte al acestui indice arată că deprecierea a mers prea departe şi ar putea fi inversată.

Pe ansamblul săptămânii, dolarul a coborât cu 1%, la 1,1270 unităţi pentru un euro, iar faţă de yenul japonez cu 2%, la 111.55 yeni pe unitate.

Declinul din această săptămână a fost provocat de decizia Fed de a nu creşte dobânzile şi de a revizui estimările privind ritmul majorărilor de la patru la două, la şedinţa de politică monetară încheiată miercuri.

Motivele Fed sunt posibilul impact al creşterii lente a economiei globale şi al turbulenţelor de pe pieţele financiare.

Fondurile de hedging şi alte fonduri de investiţii au redus plasamentele în dolari, în raport cu opt monede importante, la cel mai redus nivel după august 2014.

Chiar dacă redresarea dolarului este posibilă s-ar putea ca indicele dolarului să nu mai ajungă la maximul ultimilor peste 10 ani atins în ianuarie, consideră Christopher Hine, analist în domeniul valutar la Credit Suisse Group în New York.