Dolarul se apreciază înainte ca uraganul Sandy să lovească SUA

Dolarul american s-a apreciat uşor luni, iar randamentele titlurilor Trezoreriei SUA au scăzut, după ce investitorii s-au orientat spre moneda americană ca plasament considerat sigur, pentru a se pregăti în aşteptarea impactului uraganului Sandy, potrivit MarketWatch.
Economica.net - lun, 29 oct. 2012, 13:59
Dolarul se apreciază înainte ca uraganul Sandy să lovească SUA

Indicele ICE, care măsoară dolarul SUA faţă de un coş format din şase valute importante, a avansat cu circa 0,3%, la 80.252, pe fondul unui volum redus de tranzacţii.

„Iminenta sosire a uraganului în SUA a cauzat o uşoară aversiune faţă de risc pe pieţele financiare. Dolarul este mai puternic, randamentele titlurilor de Trezorerie mai scăzute, iar bursele mai slabe”, a declarat Kit Juck, şeful diviziei de tranzacţii valutare la Societe Generale Londra.

Publicarea în SUA de date care au arătat o creştere de 0,8% a cheltuielilor de consum în septembrie, peste aşteptările analiştilor, a susţinut, de asemenea, dolarul.

Bursele americane vor rămâne închise luni şi, posibil, marţi din cauza efectelor uraganului.

Uraganul Sandy este aşteptat să ajungă pe coasta de Vest luni seara, în Statele Unite, urmând să afecteze mai multe oraşe importante, între care New York, Boston, Philadelphia şi Washington. De asemenea, uraganul ar putea produce pagube şi în Canada, în oraşele Toronto şi Ottawa.

Te-ar mai putea interesa și
Ultima oră. Avertisment privind războiul de la Vatican. Papa Leon, fără echivoc: Atenție la strategiile armate mascate!
Ultima oră. Avertisment privind războiul de la Vatican. Papa Leon, fără echivoc: Atenție la strategiile armate mascate!
Papa Leon al XIV-lea a încheiat miercuri anul în care a fost ales la conducerea Bisericii Catolice avertizând, în perspectiva noului an care începe, asupra planurilor de "cucerire" a lumii prin......
FOTO Fata Elenei Lasconi ia decizia: Intră în politică! S-a înscris în noul Partid Comunist
FOTO Fata Elenei Lasconi ia decizia: Intră în politică! S-a înscris în noul Partid Comunist
Fiica Elenei Lasconi, Oana Lasconi, cunoscută pentru activitatea sa în zona de gaming și ajunsă în atenția publicului ...
Bolojan, mesaj de Anul Nou pentru români. Semne de empatie și optimism
Bolojan, mesaj de Anul Nou pentru români. Semne de empatie și optimism
Premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj de Anul Nou în care îşi exprimă încrederea că "putem depăşi greutăţile" ...
Președintele Nicușor Dan, mesaj ferm și de Anul Nou. Tună și fulgeră: Nu mai are ce căuta în România
Președintele Nicușor Dan, mesaj ferm și de Anul Nou. Tună și fulgeră: Nu mai are ce căuta în România
Președintele Nicușor Dan nu se dezice nici măcar în mesajul de Anul Nou și declară intransigent război corupției, ...