Dolarul şi yenul s-au apreciat, după ce Donald Trump a anunţat că a fost testat pozitiv cu Covid-19

Dolarul american s-a apreciat, iar yenul japonez, o valoare de refugiu, a înregistrat vineri cel mai puternic salt din ultima lună, după ce preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat că a fost testat pozitiv cu Covid-19, cu o lună înaintea alegerilor prezidenţiale din 3 noiembrie, transmite Reuters.
Economica.net - vin, 02 oct. 2020, 07:26
Dolarul şi yenul s-au apreciat, după ce Donald Trump a anunţat că a fost testat pozitiv cu Covid-19

„În seara aceasta, Prima Doamnă şi eu însumi am fost testaţi pozitiv la Covid-19”, a anunţat pe Twitter preşedintele SUA. „Intrăm imediat în carantină şi în procesul nostru de recuperare. Vom reuşi ÎMPREUNĂ”, şi-a exprimat convingerea Donald Trump.

Acest anunţ ar putea declanşa un nou val de volatilitate pe pieţe înaintea alegerilor prezidenţiale. La 74 de ani, Donald Trump este în grupă de risc crescut pentru coronavirus, atât din cauza vârstei, cât şi pentru că este considerat supraponderal.

„Preşedintele SUA are o boală care ucide oameni. Investitorii îşi reduc riscurile din cauza acestui lucru”, a spus Chris Weston, director de cercetare la firma de brokeraj Pepperstone.

Weston şi alţi analişti spun că diagnosticul lui Trump ar putea să îi afecteze campania, însă este neclar care vor fi consecinţele pentru pieţe, iar acest lucru depinde de starea de sănătate a lui Trump, cât de mult se va răspândi virusul în rândul politicienilor americani şi care va fi răspunsul votanţilor.

„Din câte ştim, Trump nu este grav bolnav. Este posibil ca până la deschiderea bursei de la New York pieţele să se calmeze”, a spus Yako Sero, analist la Sumitomo Mitsui Trust Bank în Tokyo.

„Cu toate acestea, anunţul afectează capacitatea lui Trump de a face campanie, iar perioada de timp până la alegeri se restrânge”, a adăugat Sero.

Chiar şi înainte de testul pozitiv al preşedintelui Trump, investitorii din Asia aşteptau cu nerăbdare semnale cu privire la evoluţia negocierilor la Washington pentru un nou pachet de stimulente fiscale, dar şi cu privire la noile date statistice privind situaţia de pe piaţa muncii din SUA.

Între timp, cresc îngrijorările că numărul infecţiilor cu coronavirus este în creştere în Europa şi SUA. Madrid va deveni prima capitală europeană care în următoarele zile va reintra în carantină, pentru a combate o creştere semnificativă a numărului cazurilor de infecţie. De asemenea, un număr record de noi cazuri înregistrat joi în statul american Wisconsin a alimentat temerile potrivit cărora spitalele vor fi depăşite.

Te-ar mai putea interesa și
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea transporturilor maritime internaţionale şi a ordinii internaţionale, a......
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece ...
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar ...
INS: Resursele totale de zahăr şi produse din zahăr au crescut în 2023 cu 186.000 tone
INS: Resursele totale de zahăr şi produse din zahăr au crescut în 2023 cu 186.000 tone
Resursele totale de zahăr şi produse din zahăr (în echivalent zahăr rafinat) au fost mai mari în 2023, faţă de anul ...