Dombrovskis despre Codul Fiscal: Am fost asigurat că vor fi propuse măsuri compensatorii, dacă este necesar

Economica.net
08 04. 2015
europeancommission_83777200

„Am avut şi oportunitatea să discutăm despre preocupările pe care le are Comisia Europeană, ca şi FMI, în ceea ce priveşte planurile privind noul Cod Fiscal şi reducerea TVA. Ministrul m-a asigurat că paşii vor fi evaluaţi cu atenţie şi, dacă este necesar, vor fi propuse măsuri compensatorii pentru a nu submina sustenabilitatea fiscală a bugetului”, a spus Dombrovskis, la finalul întrevederii pe care a avut-o cu Eugen Teodorovici, la sediul Ministerului Finanţelor.

Oficialul CE a mai afirmat că, în cadrul întrevederii, s-a mai vorbit despre Semestrul European şi programul asistenţei balanţei de plăţi.

„Comisia apreciază eforturile României din ultimii ani de a îmbunătăţi poziţia fiscală şi competitivitatea. Vedem rezultate pozitive în ceea ce priveşte Produsul Intern Brut”, a precizat vicepreşedintele Comisiei Europene.

Cu câteva ore mai devreme, Valdis Dombrovskis declarase, la Palatul Victoria, că a prezentat premierului Victor Ponta o serie de îngrijorări legate de intenţia Guvernului de a modifica Codul Fiscal şi de a reduce substanţial Taxa pe Valoare Adăugată /TVA/.

„I-am prezentat premierului Victor Ponta o serie de îngrijorări legate de intenţia Guvernului de a modifică Codul Fiscal şi de a reduce substanţial Taxa pe Valoare Adăugată. În opinia Comisiei, această măsură va avea un efect fiscal substanţial negativ. De asemenea, măsura nu e în concordanţă cu recomandarea generală a Comisiei în ceea ce priveşte politica de taxe. Noi recomandăm să se meargă pe uşurarea poverii fiscale asupra muncii şi, în special, a muncii slab plătite, şi nu asupra unor taxe cu impact direct în creşterea economică şi în consum”, afirmase Dombrovskis.