Domeniile şi regiunile în care ai cele mai mari şanse să te angajezi în această vară
Majoritatea angajatorilor români (69% dintre ei) nu vor face nici angajări, nici concedieri, în următoarele trei luni, mai relevă studiul ManpowerGroup. Cel puţin unul din cinci angajatori din România vrea să facă angajări în următoarele trei luni, şi doar 5% dintre angajatori au în plan concedieri, în intervalul iulie – septembrie 2014, potrivit aceluiaşi studiu.
Business-urile antreprenoriale mici nu fac angajări în următoarele trei luni
Cei mai mulţi proprietari de firme româneşti care au sub 10 angajaţi (77% dintre ei) nu prevăd schimbări ale numărului total de angajați, în intervalul iulie – septembrie 2014.
Procentul business-urilor antreprenoriale cu maximum 10 angajaţi care nu vor face nici angajări, nici concedieri în următoarele trei luni este totuşi în scădere față de valoarea raportată în trimestrul precedent, de 85%.
Previziuni mai optimiste vin din partea companiilor cu peste 250 de angajaţi
27% dintre aceşti angajatori spun că vor face angajări în următoarele trei luni, și numai 2% dintre ei anticipează reduceri de personal.
În ce domenii se vor face cele mai multe angajări
Studiul ManpowerGroup arată că cele mai multe angajări se vor face în industria prelucrătoare, în finanţe, asigurări, imobiliare şi comerţ (în această succesiune).
Sectorul cel mai dinamic din punct de vedere al angajărilor va fi industria prelucrătoare, în care previziunea netă de angajare este de 19%, în scădere cu 5 puncte procentuale de la trimestrul doi, însă în creștere de 3 puncte procentuale faţă de rezultatul trimestrului III din 2013.
Se vor face angajări şi în finanțe, asigurări şi imobiliare, domenii în care previziunea netă de angajare este de 17%, mai mare decât în trimestrul anterior (II/2014) şi în trimestrul III al anului trecut.
De asemenea, candidaţii vor avea şanse bune de angajare şi în comerţ, în următoarele trei luni. În acest domeniu previziunea netă de angajare este de 13%.
Se vor face angajări, dar mai puţine decât în domeniile antemenţionate, şi în agricultură, vânătoare, silvicultură, pescuit, hoteluri, restaurante, transporturi, depozitare și comunicații. Aceste domenii au înregistrat o previziune netă de angajare de 10%.
Cele mai puţine angajări se vor face în administraţie publică, servicii sociale, construcţii şi industria extractivă, în următorul trimestru. Angajatorii din aceste domenii sunt mult mai rezervaţi în privinţa creşterii numărului de salariaţi în următoarele trei luni.
Studiul arată că previziunea netă de angajare din administraţie publică, servicii sociale este de doar 8%, în vreme ce în construcţii şi în industria extractivă, valoarea indicatorului (previziunea netă de angajare) este de 5%.
În ce domenii nu se vor face angajări în următoarele trei luni
În domeniile energie electrică, apă, gaze, angajatorii nu au în plan să facă angajări în următorul trimestru.
În ce regiuni ale ţării se vor face cele mai multe angajări în următoarele trei luni
Angajatorii din Sudul şi Nord-Estul ţării sunt cei mai optimişti în privinţa creşterii numărului de angajaţi în următorul trimestru. Aceste regiuni înregistrează o previziunea netă de angajare de 15%.
Se vor face angajări şi în Bucureşti, Ilfov şi în Sud-Estul ţării, mai arată studiul ManpowerGroup. Previziunea netă de angajare din aceste regiuni este de 14%.
Vor face angajări în următoarele trei luni şi companiile din Centrul ţării, dar mai puţine decât cele din regiunile antemenţionate.
Mai puţine angajări în Sud-Vest, Vest şi Centru
Angajatorii din Sud-Vest, Vestul ţării şi din Centru sunt mult mai rezervaţi în privinţa creşterii numărului de angajaţi în următoarele trei luni. În aceste regiuni previziunea netă de angajare este de 3% (în Sud-Vest), de 6% (în Vest) şi de 9% (în Centru).
Studiul relevă că semnificativ mai puţini angajatori din Vest au de gând să facă angajări în următorul trimestru, comparativ cu trimestrul anterior (cu 28% mai puţini).
„Acesta este cel de-al optulea trimestru de optimism ponderat, dar constant. Încetul cu încetul, angajatorii au reînceput să-și crească volumul de angajări, dar încrederea lor continuă să fie mai redusă decât în anii de dinainte de criza economică. Încă nu putem considera creșterea oportunităților de angajare drept o tendință, pentru că indicatorii din diferitele sectoare de activitate și zone ale țării variază prea mult pentru a contura o imagine fără echivoc. Semnele unui optimism renăscut se fac simțite, dar cei aflați în căutarea unui loc de muncă nu trebuie să se aștepte la efervescență, dat fiind că angajatorii se concentrează în continuare pe atragerea candidaților potriviți, nu pe angajări de volum. Aceștia sunt încă selectivi, în căutarea echilibrului corect între nevoile de dezvoltare și costuri”, a declarat Valentin Petrof, directorul general al ManpowerGroup România.
Previziunea netă de angajare se obţine ca diferenţă dintre procentul de angajatori care anticipează o creştere a volumului total de angajări şi procentul de angajatori care prevăd o scădere a angajărilor în organizaţia lor, în trimestrul următor.
Relevanţa cercetării
Cercetarea de teren din România s-a derulat în intervalul 17 – 29 aprilie 2014, pe un eşantion reprezentativ de 625 de angajatori, iar rezultatele obţinute au o marjă de eroare de +/-3,9%.
Studiul ManpowerGroup privind Perspectivele Angajării de Forţă de Muncă este cel mai longeviv și cuprinzător studiu din lume privind activitatea de angajare.
Studiul se realizează în 42 de ţări iar concluziile sale sunt folosite de Banca Națională a Angliei în redactarea rapoartelor sale privitor la inflație și ca sursă a raportului lunar privitor la perspectivele economice și sociale în Uniunea Europeană Monthly Monitor, redactat de Comisia Europeană.
De asemenea, datele studiului independent al ManpowerGroup sunt folosite şi de analiști financiari și economici din întreaga lume, în evaluarea situației piețelor de forță de muncă.
Pe cale de consecinţă, studiul este un barometru al tendințelor de pe piața forței de muncă din întreaga lume.