Dominic Fritz a cerut Guvernului să suspende în acest an mecanismul de certificate de emisii
Primarul Fritz a scris, vineri, într-o postare pe contul său de Facebook, că se aşteaptă ca în următoarele zile să apară „multe atacuri, dezinformări şi minciuni” legate de certificate de emisii ale Colterm.
Edilul a explicat că certificatele pentru 2019 s-au plătit în mandatul său, chiar dacă au fost cumpărate în mandatul predecesorului său pe un credit de 38 milioane lei la o bancă privată, credit pe care l-a „rambursat în 2021”.
„Decizia în 2019 s-a luat doar cu 9 (!) din 27 consilieri locali de atunci. Circumstanţele acestui credit (pentru care s-a plătit, printre altele, un comision de 600.000 lei) sunt atât de dubioase că niciun notar din Timişoara nu a vrut să certifice semnătura primarului Robu pe convenţia de eşalonare, ea fiind semnată la un notar din Sânandrei. Am făcut anul trecut o plângere penală pe această temă, pe lângă 10 alte plângeri legate de Colterm. Aştept cu nerăbdare rezultatele anchetelor”, a scris Dominic Fritz.
El arată că în primele patru luni ale anului 2021 Primăria Timişoara a virat 77 milioane lei către Colterm, iar aşa societatea a reuşit să cumpere certificatele necesare pentru 2020 la CET Centru, care funcţionează pe gaz. Pentru CET Sud, care funcţionează pe cărbune, fondurile companiei nu au fost suficiente, „dar nici bugetul local nu avea cum să suporte 40-50 milioane lei în plus”.
„Am luat legătura cu prim-ministrul României de atunci, Florin Cîţu, pentru o susţinere din partea guvernului care să ajute Colterm să evite o amendă. M-am bucurat atunci că a promis rezolvarea problemei, a pregătit o Hotărâre de Guvern care însă nu a mai intrat niciodată pe ordinea de zi, deşi premierul confirmase de repetate ori. Vă amintiţi de anunţul lui Alin Nica, cel care spunea că ‘a rezolvat la Guvern’ plata certificatelor. Ei bine, surprinzător, această promisiune fermă a picat, fără să primim nicio explicaţie”, a mai scris Fritz.
Primarul consideră că mecanismul certificatelor, gândit pentru a încuraja energiile verzi, „e profund viciat în momentul în care preţul se cvadruplează în doar doi ani”.
„În momentul în care nu s-au făcut investiţii într-o centrală nepoluantă, este imposibil pentru o companie care nici n-a reuşit să cumpere destul gaz să mai achite încă 10-15 milioane de euro pentru certificate. Cu toate că ne-am asumat politic dublarea atât a preţului pentru populaţie, cât şi a subvenţiei dată din bugetul local! Sunt realităţi economice care nu dispar cu gargară politică. În contextul crizei energetice şi economice, am cerut Guvernului României să facă demersuri pentru suspendarea mecanismului de certificate în acest an”, a transmis primarul Timişoarei.
În opinia sa, „miza celor care atacă politic este să găsească un vinovat pentru dezastrul termoficării din Timişoara”.
„Miza mea şi a echipei mele este să asigurăm continuitatea serviciului de termoficare, dar să şi respectăm Legea finanţelor publice şi să protejăm bugetul Timişoarei. Nu putem să lăsăm generaţiile viitoare să plătească pentru furtul şi incompetenţa din trecut”, a subliniat primarul.