Domo face ping-pong cu online-ul. Magazinul virtual revine alături de business-ul tradiţional al companiei
Kim Koellner, primul CEO expat al Domo Retail, numărul trei pe piaţa electroIT din România, lucrează din noiembrie anul trecut, de când a fost numit în această poziţie, să integreze business-ul online cu cel offline, conform unei viziuni potrivit căreia cele două medii merg mână în mână. Aceasta după ce, în primăvara anului trecut, fostul CEO al companiei, Dragoş Dinu, numit recent la şefia companiei, anunţa că a decis să separe activitatea tradiţională de cea online, prin infiinţarea societăţii Digistore. ” Am separat firma de online. Acum avem Digi Store, o entitate separată care operează business-ul online. Este o decizie strategică şi are logica ei tocmai pentru alinierea la dinamica diferitelor canale. Retailul online este cu totul altceva decât retailul tradiţional. Dar evident că cele două canale se întâlnesc undeva, mai ales cât timp sunt sub aceaşi umbrelă a brandului Domo. Dar tactic vorbind sunt foarte multe acţiuni diferite”, declara pentru ECONOMICA.NET Dragoş Dinu, în martie 2013.
Citeşte şi
Schimbări majore la Domo. Business-ul tradiţional a fost separat de cel online
Fondatorul Domo a ieşit cu tot din business
Printre primele măsuri realizate de Koellner la Domo, a fost ca, alături de acţionari, să îl convingă pe Leonard Szarvadi să se retragă complet din companie. „Am început cu implementarea unui plan de coaching şi training, am reorganizat departamentele şi am reintegrat Digistore SRL în Domo. Am vrut să fie din nou 100% în mâinile noastre, pentru că astfel este mult mai uşor să coordonezi comunicarea, să stabileşti ofertele şi strategia potrivită. De la începutul acestui an, domnul Szarvadi nu mai face parte nici din business-ul online, nici din cel offline şi a fost eliberat din orice fel de funcţie. Acum Digistore face parte din grup”, a declarat pentru ECONOMICA.NETKim Koellner. Potrivit acestuia, acţionarul Digistore este Domo SA, toate acţiunile deţinute de fondatorul Leonard Szarvadi fiind achiziţionate de companie. De asemenea, cele mai mari eforturi ale companiei se concentrează asupra fiziunii dintre online şi offline.
Potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, societatea Digi Store, care operează magazinul online domo.ro, era deţinută de familia Szarvadi (Zsuzsanna şi Leonard) cu 20% dintre acţiuni, Dominuse Management Limited cu 20% şi Domo Retail SA cu 60%.
Construiesc un mall electroIT online
Compania va investi masiv în dezvoltarea platformei online, pe care o doreşte mai prietenoasă, mai simplă şi cu o ofertă mai complexă. Targetul este ca 20% din cifra de afaceri a companiei, bugetată pentru 2014 la 175 de milioane de euro, să fie generată de online. Acum procentul este de aproximativ 8%. „Vom avea mai multe oferte şi vom creşte numărul de categorii pe care le oferim. Scopul este ca domo.ro să devină un mall electroIT. Acum nu poţi găsi orice”, a declarat CEO-ul Domo. Întrebat dacă întrevede posibilitatea de a se dezvolta şi în domenii precum zona fashion, acesta a răspuns că acest lucru „nu face parte din planurile Domo imediate, dar poate fi”. „Acum vorbim de un mall de electronice, dar pe viitor dorim să oferim orice. Ideea este că, pentru a ajunge acolo, trebuie să ai organizarea potrivită”, a explicat acesta.
Citeşte şi
Domo: Ce a reuşit sud-coreeanul Kim Koellner de la preluarea managementului
În ceea ce priveşte preţurile pe care le va practica, Kollner susţine că „vor fi bune” având în vedere costurile reduse în mediul online. „Vor fi unele diferenţe pentru că pe online avem costuri mai mici , dar vom selecta foarte bine ce produse vom oferi pe piaţă la preţuri competitive, bineînţeles”, a mai declarat Koelnner care crede că succesul depinde şi de modul în care se vor diferenţia de competiţie. „Punctele noastre forte constau în faptul că suntem combativi şi că ne mişcăm foarte repede. Strategia noastră constă în a aface lucrurile în mod natural şi diferit. Dacă nu este diferit nu este vizibil. Pentru noi, diferit înseamnă modul în care comunicăm, dar şi soluţiile pe care le oferim. Totul ar trebui să fie mai uşor şi mai simplu de înţeles”, ne-a mai declarat CEO-ul Domo.
Investiţii de 6 milioane
Schimbări s-au făcut deja şi vor continua şi în mediu offline, astfel că în anul 2014 Domo are în plan un număr total de 20 de relocări, reamenajări şi deschideri de magazine. Vor rămâne însă la 100 de magazine. În total, investiţiile companiei în online, offline, în traininguri şi dezvoltarea echipelor, dar a proceselor interne se vor cifra la 6 milioane de euro, dintre care 1 milion a fost deja investit.”Când am venit la Domo am constatat că este un brand bine cunoscut cu o imagine bună, dar care avea nevoie de o anumta organizare a proceselor interne. De exemplu, când ne-am uitat la reţeaua de magazine, am constat că fiecare magazin era de diferite forme şi mărimi. Dacă vrei să ai un anumit concept de magazin este nevoie să ai 1, 2, 3 concepte unde poţi oferi diverse mixuri de produse în funcţie de forma şi mărimea magazinelor. Dacă ai magazine de multe forme şi mărimi atunci este foarte greu să implementezi acest lucru. Noi deja am relocat, am reamenajat, am renovat, am stabilit o schimbare a produselor şi a segmentelor de produse, astfel încât magazinele să devină mai prietenoase”, a declarat CEO-ul Domo.
Vor poziţia de lider în doi ani
Domo şi-a bugetat pentru anul acesta o creştere de 34,8% a cifrei de afaceri, până la 787,5 milioane de lei (175 de milioane de euro). De asemenea, vizează ca în termen de doi ani să surclaseze Altex, actualul lider de piaţă. Pentru a-şi atinge scopul, managerul DOmo nu exclude posibilitatea unei achiziţii în piaţă. „Vom ajunge numărul unu crescând pas cu pas tot ce este nevoie la nivel intern, cu idei bune şi cu abordări strategice potrivite. Iar dacă există o ofertă în piaţă, iar preţul este bun, de ce nu să cumperi o altă companie? Cred că există o mulţime de oferte în piaţă şi o mulţime de zvonuri”, ne-a mai spus Kim Koellner, potrivit căruia, în momentul de faţă Domo nu este angrenar în nicio negociere.
Şi-au redus din costuri, prin renegocierea contractelor
În ceea ce priveşte competiţia, managerul Domo crede că la ei poate să vadă ce greşeli se fac şi ce ar trebui făcut în continuare. ” Pentru mine există două perspective de care trebuie să ţin cont: cea a clientului şi cea a partenerul-furnizorii şi producătorii. Iar pentru fiecare dintre aceştia trebuie să găsesc conceptul potrivit şi cea mai bună soluţie. Or, competitorii mei nu imi oferă în momentul de faţă niciun exemplu în acest sens. Cum aş putea să îi judec în această situaţie? ” spune Koellner. Iar referitor la relaţia cu furnizorii, spune că încearcă să îi aducă cât mai aproape şi să le înţeleagă nevoie, dar rămâne consecvent planului de a reduce din costuri. „Am renegociat totul. Dacă vrei să reduci costurile, atunci eşti mereu în negocieri”, a explicat Koellner, potrivit căruia toate economiile făcute în acest mod au fost reinvestite.