Donald Trump avertizeaza companiile din Franța: Interzis programe de diversitate și incluziune!

Administraţia Trump a scris companiilor franceze care au contracte cu guvernul Statelor Unite, cerându-le să respecte un ordin executiv ce interzice programele de diversitate, echitate şi incluziune (DEI), au declarat două persoane familiare cu chestiunea, informează sâmbătă Reuters, scrie Agerpres.
AGERPRES - S, 29 mart. 2025, 15:45
Donald Trump avertizeaza companiile din Franța: Interzis programe de diversitate și incluziune!

Companiilor franceze li s-a cerut să îşi confirme conformitatea cu acest ordin într-un chestionar separat, intitulat „Certificare privind conformitatea cu legea federală anti-discriminare aplicabilă”, văzut de Reuters.

Cel mai probabil aceste documente vor ridica îngrijorări în sălile de consiliu ale companiilor europene în legătură cu lupta administraţiei Trump împotriva DEI în străinătate, într-un moment în care acţiunile preşedintelui american privind tarifele şi legăturile de securitate au schimbat relaţiile transatlantice.

Cotidianul francez de afaceri Les Echos, care a raportat pentru prima dată existenţa scrisorii vineri seara, a declarat că misiva a fost trimisă firmelor de către ambasada SUA la Paris.

„Vă informăm că Ordinul Executiv 14173, Încheierea discriminării ilegale şi restaurarea oportunităţilor bazate pe merit, semnat de preşedintele Trump, se aplică tuturor furnizorilor şi companiilor de servicii ai guvernului SUA, indiferent de naţionalitatea lor şi de ţara în care îşi desfăşoară activitatea”, se arată în scrisoare, potrivit unei copii publicate de ziarul francez Le Figaro pe site-ul său.
„V-am fi recunoscători dacă aţi putea completa şi semna documentul în limba engleză în termen de cinci zile şi să ni-l returnaţi prin e-mail. Dacă nu sunteţi de acord să semnaţi acest document, am aprecia dacă aţi putea furniza motive detaliate, pe care le vom transmite serviciilor noastre juridice, se mai spune în scrisoare, cu referire la chestionarul văzut de Reuters.

Un purtător de cuvânt al ambasadei americane la Paris nu a răspuns imediat unei cereri de comentarii.

Un oficial apropiat al ministrului francez de finanţe, Eric Lombard, a declarat că chestiunea va fi abordată cu guvernul american. „Această practică reflectă valorile noului guvern american. Ele nu sunt aceleaşi ca ale noastre. Ministrul le va reaminti omologilor săi din guvernul SUA despre acest lucru”, a spus oficialul francez.

Reuters nu a putut identifica imediat care companii au primit scrisoarea. Companii din domeniile apărării şi infrastructurii se numără printre cele cu şanse ridicate de a fi vizate de acest demers al SUA, potrivit presei franceze.

Nu a fost imediat clar dacă scrisori şi chestionare similare au fost trimise companiilor din alte ţări europene.

Preşedintele Donald Trump a încercat să elimine iniţiativele DEI din cadrul guvernului şi al sectorului privat, iniţiative pe care liderul de la Casa Albă, dar şi alţi critici, le consideră discriminatorii.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Imagini noi cu secțiunea 2, cea din munte. Ce spun pasionații de infrastructură despre progresul constructorului din Turcia
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Imagini noi cu secțiunea 2, cea din munte. Ce spun pasionații de infrastructură ...
Pasionații de infrastructură au postat vineri imagini noi cu secțiunea 2 Boița - Cornetu din Autostrada A1 Sibiu - Pitești. Antreprenorul turc a primit recent autorizație de construire pentru......
Pas mare al chinezilor! Tik Tok a deschis firmă în România
Pas mare al chinezilor! Tik Tok a deschis firmă în România
Tik Tok Information Technologies Limited, cu sediul în Marea Britanie, una dintre subsisiarele companiei-mamă din China, ...
Bolojan: Cred că e mult loc de bine la RAAPPS. Regia a închiriat o clădire frumoasă de pe Kiseleff unui privat, care după aia a închiriat-o unei bănci de stat
Bolojan: Cred că e mult loc de bine la RAAPPS. Regia a închiriat o clădire frumoasă de pe Kiseleff unui privat, care ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, că este "mult loc de bine la RAAPPS", menţionând că "nesimţirea e mare în ...
Trump consideră că Spania va face ce este necesar cu ţinta NATO de 5% din PIB pentru apărare
Trump consideră că Spania va face ce este necesar cu ţinta NATO de 5% din PIB pentru apărare
Preşedintele american Donald Trump a declarat vineri că, în opinia sa, Spania va face ceea ce este necesar în legătură ...